Sunt acasă...și nevoia de niște lucruri personale mă împinge în paradisul negru...cobor...pe niște lespezi ude...se simte miros de mucegai...e rece…înaintez...aprind becul...lumina lui pâlpâie...tresar...o pânză de păianjen mi se întinde pe fața galbenă de la lumina becului...îngerul meu în beznă. Înaintez...văd o cutie aruncată într-un colț...o iau în mână...merg spre lumină…o șterg de praf și de păianjeni...cu o cârpă găsită la întâmplare...o deschid și caut lucrurile bunicului…și pozele înrămate...cu el când era-n război…mă întorc cu spatele...poc...ușa s-a închis...scap cutia din mînă...mă aplec după ea...mă sperii de propriul picior drept pe care l-am atins din greșeală crezând că acolo e cutia...pun mîna pe cutie...o ridic...mă apropii de prima piatră din scara improvizată de tata...îngerul meu în beznă se stinge...bezna e mai profundă decât niciodată...pipăind pietrele din scară cu picioarele...ajung la ultima...împing ușa cu piciorul...dar mirare, s-a deschis așa de ușor...dar…nu se poate…unde am ajuns?…într-o cu totul altă parte…aici nu mai sunt în casa mea…dau să mă întorc înapoi în subsolul întunecat…dar picioarele nu mă ascultă…ele vor să cerceteze noul loc…îmi pipăi mâinile…nu mai am nimic în mână…cutia a dispărut…ușa de la subsol a dispărut…vreau să simt mirosul de mucegai, vreau răcoarea din subsol…aici e diferit…e cald...e întuneric…m-am obișnuit cu locul…de frică mă așez pe o piatră umedă ce îmi aduce aminte de paradisul întunecat…deodată…cineva pune o mînă rănită și plină de sânge pe mine…tresar…mă sperii…fug din acel loc…mă strigă pe nume…o lumină vagă străpunge întunericul…e o brichetă aprinsă…ce luminează fața omului plin de sânge…îmi amintesc de îngerul ce pâlpâia în beznă, care apoi s-a stins…de poze, de lucrurile din cutie…bricheta din cutie e aceeași cu ceea din mîna omului …nu se poate…e bunicul meu…sunt pe front…cum am ajuns aici?...cutia m-a trimis?…nu mai stau pe gânduri și mă năpustesc asupra bunicului ca să-l îngrijesc…deodată…un obuz cade aproape de noi…și explodează…am murit?…de ce așa tânăr?…bunicul cu ultimele puteri îmi spune să fug de lângă el…a murit?…mă smucesc și mă trezesc din coșmarul în care eu am fugit ca un laș…în loc să mă întorc să văd ce a păit bunicul. Ce coșmar…dar…curiozitatea mă duce în fața ușii de la subsol…inima îmi bate puternic…nu!...nu mai vreau să intru acolo…întunericul mă sperie…cutia, bricheta, pozele, becul, toate îmi dau sentimentul de frică.