sunt simple incoerențe dintr-o dimineață
personale
fără scop
și fără sens
în una din posibilele lumi obliatice

tu poți folosi tot ceea ce auzi, primești, ți se oferă, iei... așa cum îți vor surâde ție astrele today (hi)... noi toți folosim într-un fel sau altul, ne folosim de ceea ce suntem, de noi, ne folosim de ceea ce știm, ceea ce primim, ceea ce luăm, oferit sau nu, ceea ce aflăm, totul poate deveni un instrument în mâinile noastre

viața se poate pierde ușor printre rânduri

ori de câte ori ne străduim să avem viața, de fapt o pre-facem. cine când și unde și de unde are tupeul de a se considera în "viață" ?? care sunt simptomele clinice ale acesteia? circulă sângele mai bine, mai mult, mai repede? tot la fel face și când primim o palmă, ceea ce e împotriva vieții, e nedorit, e dureros. avem un gol în stomac inexplicabil pe care nu-l putem liniști în nici un fel? tot la fel se întâmplă și când ești în foame... avem reacții corporale necontrolate, care se manifestă în voia lor?? tot la fel se întâmplă și când suntem alcoolizați suficient pentru asta...

orice om cu bun simț renunță la căutarea a ceva ce singur își manipulează, dacă-și dorește să găsească ceva-ul cu adevărat autentic. se ia o bucățică de om, și se renunță la căutarea de sine, la căutarea vieții, la căutarea dragostei, la căutarea comunicării, la căutarea autenticului, la căutarea fericirii, la căutarea îmbucurării.... orice străduință a omului este hulă împotriva lui dumnezeu: nu te poți substitui acestuia.. și dacă încerci să îți produci singur rosturile pentru care exiști, te îngropi în neputința proprie, ori în ridiculozitatea mândriei de sine, ori într-un egoism pe care nu ți-l mai sesizezi oricât ți s-ar arăta...calea este rodată și explicată și mântuită și arătată: EU sunt calea, adevărul și viața - vino la mine - lasă-te, lasă-te pe mâna mea, lasă-te de tine, leapădă-te de tine, tu singur nu poți nimic, tu nu poți să te creezi pe tine însuți, lasă-te.

despre ce fel de renunțare vorbesc eu aici? nu știu. fiecare și-o știe pe a lui. atât cât poate. atât cât îi este dat și atât cât își permite. pomul bun se cunoaște după roade este singura măsură a tuturor lucrurilor. (adu-mi aminte dacă cunoști ceva care complementează prin contrast această paradigmă... eu nu, și cred că este singura parabolă creștină fără contrarietate, singura pentru care orice context o face numai pe ea direct și irevocabil aplicabilă).

am nevoie de libertate. cum poți să îmi iubești zborul dacă te plimbi printre toate gradele mele de libertate? cum pot să mă descopăr fără să zbor mai departe, departe de mine, departe de tine, departe de lume (nu te prosti, nu vorbeam de fugă!)... zborul îți lasă aripile conduse de (văz)duh...

cine pretinde că vede duhuri? poate cineva să stea în fața lui dumnezeu, să-l vadă, și să mai trăiască? știm că nu. ne-a spus că nu. trebuie să știi, ca moise, să-ți întorci fața de la dumnezeu pentru a putea să-l resimți prin tine, prin jur... cum ai zice tu? gândire laterală. vizionare laterală. ce alte simțuri mai cunoști? lateralizează-le pe toate, draga mea. încearcă.

sunt marile prostii ale vieții să stai zi de zi fără să faci nimic special. nu-ți iei viata în mâini. nu faci marile afaceri. nu îți permiți să-ți înconjuri ființa iubită cu dragoste de teamă că.. cine ești tu să intri în lumea ei?

câte mere poți mânca pe stomacul gol? al doilea măr vine pe stomacul plin, nu-l mai compara cu primul... nu mai ai punct de reper de la o experiență la alta... deja de la prima înghițitură, ceea ce pare aidoma devine altul, altceva...

marile prostii ale vieții sunt locurile de control pentru marile trăiri ale vieții. cotidianul zilnic, locul marilor zbateri, punctele mici, mici, mici de extaz, de luminițe în ochi, locul marilor crize care nu se manifestă, cauza sfâșierilor inimii pentru secunde cărora nu le datorăm nimic, hrana revelațiilor cu care ni se iluminează mintea rătăcită,

cine stie oare ce este a noua biserică pentru mine? cândva, într-o vreme nu foarte trecută, am intrat în contact cu partea nevăzută a lucrurilor, (ți-am mai spus despre asta dar ție ți-e frică să știi, și mie mi-e frică, să știi :)...), sunt multe repere în zona aceea de timp. într-unul din ele este amicul meu x, la masă cu încă șapte amice, amice ai mei, ai lui, ai noștri, la comun, de vorbă cu persoana din dreapta lui, brusc, în mijlocul frazei, se oprește, se întoarce cu fața spre mine și, uitându-se prin mine, îmi spune despre diavolul cu care mă lupt, că a trecut de prima, de a doua, de a treia poartă, va trece și de a patra, și de a cincea și de a șasea, și de a șaptea, și de a opta dar să nu am teamă, la a noua poartă va fi oprit.

nu putem influența decât ceea ce venim în contact cu.

viața mea este un draft. o ciornă de lucru. poți să scrii pe ea, sau nu. putem să luăm decizii împreună, sau nu. putem fi doi consenting adults, cum s-ar zice. sau poți aștepta să-ți vină idei (pe douășitrei). eu mă ofer, mă las în mâinile tale, sub scrierile tale, dar nu de tot. îmi păstrez calitatea de foaie, altfel, ce-ai face cu mine? tu însă poți să mă strângi atât de puternic în mâinile tale încât să mă transformi într-un ghemotoc și să mă azvârli la gunoi. poate mă prinde careva, și mă bagă la reciclare. își găsește astfel un rost în viață prin uzul de mine…