 ÃŽntre un diamant È™i o grămadă de pietriÈ™ cui i-ar fi alegerea grea? AÈ™a, între aprobarea unui om cuminte È™i aplauzele zgomotoase ale mulÈ›imii.

 Neputându-se modifica oamenii după preceptele morale ale religiunii, s-a modificat aplicarea preceptelor după oameni.

 O măsură a oamenilor È™i a lucrurilor este propria lor umbră.

 Omul rău se pierde prin partea sa cea bună, omul bun – prin partea sa cea rea.

 Don Quijote credea că morile de vânt sunt uriaÈ™i. Oamenii de rând cred că uriaÈ™ii sunt mori de vânt.

 Sălbaticii din America schimbau aurul È™i mărgăritarele pentru cioburile de sticlă din Europa. AÈ™a fac È™i copiii, È™i mulÈ›i dintre noi rămân copii toată viaÈ›a.

 Respectul exagerat pentru întregimea cugetării împiedică acÈ›iunea. Căci orice faptă este o verigă ruptă dintr-un lanÈ› infinit, È™i omul activ este din capul locului condamnat la fragment.

 Oare pârâul de la munte ar fi aÈ™a de limpede È™i de voios dacă n-ar fi rece?

 FereÈ™te-te de a da sfaturi. Problema e prea grea È™i răspunderea mare. Tu dai sfatul după natura ta. Aceasta însă rareori se potriveÈ™te cu natura celui ce te întreabă. Altfel spui tu, altfel înÈ›elege el. Sfătuind prudență, produci slăbiciune, È™i unde cereai tărie se aplică violență. Un element străin s-a introdus în sufletul celuilalt, È™i el È™i-a pierdut măsura.

 Nemărginit îți este dorul: cum vrei să încapă în realitatea mărginită? Totdeauna rămâne un prisos: desperare sau ironie.

 Studiul creierilor să înlocuiască È™tiinÈ›a sufletului? Cine cunoaÈ™te mecanismele clavirului să ghicească felurimea nemărginită a melodiilor?

 Cine are vocaÈ›iune? Cel ce în momentul lucrării se uită pe sine.

 ÃŽn faÈ›a unui abis te înfiorezi. Tot aÈ™a în clipa în care simÈ›i deosebirea adâncă ce te desparte de celălalt.

 Mijlocul e superior scopului È™i-i regulează valoarea. Prin urmare, fraza iezuiÈ›ilor trebuie întoarsă: mijlocul justifică scopul.

 PăzeÈ™te-te a doua zi după succes.

 Nu cere de la pârâu cuprinderea mării, nici de la deal cuprinderea muntelui. ÃŽn înÈ›elesul celor mari stă È™i înÈ›elesul celor mici, dar niciodată dimpotrivă.

 Treapta dintâi pe care ne înălțăm e un altar de jertfă.

 Unii înaintează prin protecÈ›ie, mulÈ›i prin supunerea oarbă la opinia altora, câțiva prin împotrivire energică la tot ce dezaprobă, croindu-È™i viaÈ›a după a lor individualitate. Toate aceste căi pot duce la È›intă numai să fie urmate cu statornicie. A-È›i schimba deodată felul, a deveni energic din pasiv ce erai, a te arăta independent din supus ce ai fost, aceasta nimiceÈ™te succesul vieÈ›ei.

 Este lipsă de dreaptă cugetare când cineva, pentru a se justifica de o faptă, arată cauza care a produs-o. FireÈ™te că tot ce se întâmplă în lume are o cauză. Dar a o explica nu va să zică a se justifica.

 Care este folosul artelor? Dar folosul folosului?

 Guvernele cad prin aceleaÈ™i mijloace prin care au ajuns la putere.

 Nu există prieteni în politică, există numai prieteni politici.

 Păstrează-È›i emoÈ›iunile pentru lucrurile ce le merită.

 Nu e nimic mai primejdios decât a întemeia o formă statornică pe simÈ›iri trecătoare.

 Arta vieÈ›ei? Rezervă, discreÈ›iune, cumpătare, în genere negaÈ›iune È™i în rezumat abnegaÈ›iune.

 Când curentul electric se repede dintr-un loc în altul, numai o parte a lui merge pe firele văzute; o altă parte străbate prin ascunsul pământului. Tot aÈ™a, în lumea inteligenÈ›ei cuvântul pronunÈ›at este numai un fragment al raportului dintre om È™i om; restul se stabileÈ™te pe tăcute.

 Soarta nu vrea extreme. Din chiar mijlocul răului se naÈ™te reacÈ›iunea spre bine, È™i gerul cel mai greu zugrăveÈ™te pe fereastră flori de primăvară.

 Tot ce e folositor poate fi È™i stricăcios; e numai chestie de măsură. Dealtminteri, dacă n-ar putea fi stricăcios, n-ar putea fi nici folositor.

 Durerea înalță pe omul de valoare È™i coboară pe cei de rând. Nu în orice noapte se arată stelele, numai în noaptea cea senină.

 Unde e o necesitate, trebuie să fie o posibilitate.

 Omul trebuie înÈ›eles ca un element de evoluÈ›iune. Să nu ne întrebăm: ce este cineva? Să ne întrebăm: ce devine? CreÈ™te, stă, sau dă înapoi?

 Corabia strătaie marea cu putere È™i lasă în drumul său brazda valurilor miÈ™cate. Valurile ajung luntrea cea mică, o saltă È™i o răstoarnă.

 Numai durerea încheagă gândurile È™i le dă puterea de a pătrunde. Fulgii de zăpadă cad leneÈ™i la pământ, sloiul de gheață izbeÈ™te.

 Toate hotărârile importante trebuie să le iei singur, din adâncul individualității, fără influenÈ›a altora.

 Nici o putere nu se poate suprima în natură; de aceea e aÈ™a de periculos a o comprima.

 Imaginea nuielei împlântate în apă se frânge È™i se abate în altă direcÈ›ie. Tot aÈ™a, ideea unuia în capul celor mai mulÈ›i.

 Tot cerul senin, un singur punct negru jos la orizont; dar acesta aduce furtuna.

 Ce bogată e literatura în idei È™i ce săracă este istoria în fapte! S-ar putea concepe o istorie a celor neîntâmplate.

 Când se află omul în momentele hotărâtoare ale vieÈ›ei, nu-l mai conduce mintea; ea arată numai alternativele. DirecÈ›ia finală o dă inima.