Am oprit cuvântul dintr-un vânt de gânduri...și s-a rătăcit în șoaptă lângă sufletul tău smulgându-mă pe mine pentru totdeauna din vis și aruncându-mă în cruda realitate a gândului tău a consecințelor a ceea ce poate să exprime cuvântul. Aș vrea să opresc timpul și să pot să trăiesc o secundă, doar...atât aș vrea...să iubesc...să dăruiesc iubire și să fiu iubită. Să te privesc, să te mângâi să ne contopim lacrimile într-un sărut și să ne înecăm în oceanul de vise și de dezamăgiri pătrunse în ochii noștri...fără a ne avea...fără a ști ce va fi mâine...nici măcar pentru o secundă...
Dacă aș ști că mă cauți pe mine printre cuvintele rostite de vânt...m-aș opri să-i cânt clipei...Nu aș lăsa să plece de lângă mine și te-aș chema cu un surâs. Închid ochii apoi îi deschid să citești în lacrimi ce mult și curat te simt alături ce mine...Tu nu ai cum să ghicești ce este în sufletul meu pentru că nu vrei să mă cunoști...nu știi să mă citești...nici nu vrei să mă lași să pătrund în sufletul tău...Curând, chiar foarte curând vei descoperi că sunt foarte departe și nu poți să mai ajungi la mine decât...cu amintirile...și cu gândurile tale pe care eu nu mai pot să le citesc pentru că am obosit. Când vei simți vântul cum cântă...să știi că aceea sunt eu...îți cânt pentru că e singurul lucru ce mi-a rămas...să te fac să-ți mai aduci din când în când aminte de mine. Zâmbesc și apoi încerc să uit... ÎMI PARE RÃU...!!!