poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 2848 .



Ziua tuturor înjunghierilor
personale [ Gânduri ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [zar ]

2007-06-21  |     | 



Astăzi e ziua tuturor înjunghierilor. Chiar tu mi-ai străpuns palma cu un cuțit imaginar ...
Sângerez translucent pe tejgheaua împuțită a unui bar de plajă, situat la periferia universului.
Deși aerul este inflamabil, m-am decis să port joben. Îl țin tras pe ochi în același chip în care îngerii își ascund aripile și ascult gândurile sfârtecate ale consumatorilor fideli. Sângerează și ei ... dar afectiv, nu e nimic palpabil, nici măcar concret.
Ridic din când în când din umeri și îmi răsucesc demonstrativ o țigară, tocmai pentru că știu că nu am voie să fumez.
De partea cealaltă „gagica de la bar” îmi face cu ochiu’. Gândurile lascive ale colegilor de tejghea ne amuză teribil (sunt singura care știe că de fapt este travestit).
Mă întreb brusc de ce ai ales să înfigi cuțitul chiar în mâna cu verigheta. Urăsc avertismentele, mai ales când se vor subtile.
Ridic degetul și mai cer o bere, măcar pe asta să o simt până în stomac, pentru că ultima nu mai avea loc acolo din cauza sentimentelor. Dar am rezolvat ... în modul cel mai clasic. La toaleta ecologică am lăsat atât berile numărate pe degete de „gagica de la bar” cât și sentimentele analizate sintetic de tine sub lama cuțitului de bucătărie.
Privesc spre mare la puștiu’ blond care se chinuie să își scrie „impresiile sub lumina lunii” – cum îi place lui să se flateze. E dezinvolt, trage din sticla de gin și recită cu voce tare. Nu știe, se pare, la ce primejdii se expune, mai ales aici ... la capătul universului, unde hienele maniaco-depresive dau târcoale tutror celor care au inima la locul ei. Au și pus ochii pe el o studentă de la filologie, hărțuită de proastele alegeri în amor și un actorași de provincie, „mare vedetă de renume mondial”.
Zâmbesc pervers spre „gagica de la bar” și îi strecor sub fustă o întrebare. Un coleg de tejgea se apleacă să repete gestul dar e pocnit cu o sticlă în cap. Sângerează ... așa vă trebuie lichelelor! Nu mai poate să stea lumea fără nicio grijă la bar de poftele voastre răscoapte! Un ospătar îl adună discret și seara își reia fluxul ...
Avizi de mirosul libertății din sângele neinfectat cu idei abstracte, strigoii modernității stau la pândă, gata de salt. Puștiul s-a oprit din scris și se uită în toate părțile, pare că ciulește urechile. Să fi simțit privirile incandescente ale celor două jivine?
O mână rece îmi strecoară ceva în decolteu ... Ridic jobenul de pe ochi și citesc: „Nu-ți fie teamă pentru minor, am chemat poliția. Consumația e plătită.”
Ridic din sprâncene ... iar s-a făcut târziu și tu mă aștepți patrulând între ce e și ce nu e corect într-o relație. Golesc sticla, o salut pe „gagica de la bar” și mă îndrept spre patul conjugal fără să uit oprirea la farmacia din colțul străzii: un calmant pentru tine și o fașă pentru mine – nu are sens să mor pentru că m-ai înjunghiat cu un cuțit imaginar. Hai, uite, fie, o bere pentru tine! Dar ține cont că mâine e rândul tău la răni deschise!

.  |










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!