poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2007-06-11 | |
nu mai știa dacă hotărârea o luase din frică, sau doar din plictiseală.nu avea importanță.întotdeauna hotăra așa:abrup, cu un suflu ce-i golea țeasta și plămânii în același timp.hm.
ivan întinde mâna.tristețea o păstrează pentru ora 21 fix.e doar opt dimineața.apucă bolul cu cereale.sunete ajung din stradă.lălăie lălâu prin casă.cafea.are o săptămână. doar una.pentru a se salva.ca de obicei ideea unui lapsus de timp hotărât unei activități îl amuza. dar era vorba de EVADARE.nu va face nici un fel de plan, nu va împărți zilele, etc. știa. mereu a știut cum lucrurile se așeazăcu o voință simplă, naturală, unică.dar tocmai această singură certitudine era sursa neputințelor lui. aruncă o privire afară.soarele îl plictisește peste măsură.doar trupul lui, trup ca al unui băiețandru se bucura.ar fi putut ieși în grădină.poate chiar cu corespondența lui flaubert.însă îl ura pe flaubert cel învelit în cuvântul potrivit.rentier claustrat, calofil, mizantrop. PUAH! dă drumul la calculator.mesaje tâmpite.le citește pe toate cu voluptate.își permite(crede).nedisciplinat ivan pierde timp prețios. pe la zece hotărăște să schimbe tricoul. unul verde i-ar bucura plantele.își privește degetele mâinii stângi-încercare de a se situa în trup.dar abandonează repede.zâmbetul cu care întoarce capul spre patul desfăcut e sinistru. doar o oră.o singură oră de vis.dacă rămânem logici poate doar vreo zece minute, sau și mai puțin.e priceput ivan.prelungește somnul paradoxal cu voluptate.visează și știe că visează.e drogul lui.cel mai tare. toate celelalte l-au dezamăgit. încă o țigară. se grăbește, nu o termină.se așează gol între ceraceafuri.bunele mirosuri ale somnului.nu mai are nevoie de niciunul dintre vechile trucuri pentru a adormi.ia poziția fetală.își simte genunghii reci și parcă iar zămbește.a adormit. ora 11 și 10 minute: se trezește de foame.alerga după un soi de femeie.ea nu avea gură.o vedea de la spate. călcâiele albe se ridicau ritmic și acopereau tot. alerga repede.viteza îi place.simțea trupul ca o săgeată luminoasă.dar gura ei. ea nu avea gură. nu știa cine i-a spus asta.nu exista gura. nu putea să o sărute niciodată.dar el îi voia gura.brusc o aude gâfâind căci se apropia.poate ca gâfâitul ieșea doar pe nări.cum se poate gâfâi dacă nu cu gura deschisă.în vis ivan visa la gura ei.și îi era foame. așa s-a trezit. transpirase. stătea în transpirație ca în saliva visului.măcar visul să fi avut gură.se ridică. coboară din gura visului. genunchii lui sunt reci.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate