poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ a învăța să dialoghezi cu sine sau cum să faci o breșă într-un zid interior
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2006-02-22 | |
Se spune ca nu putem pretui ceea ce avem decat dupa disparitia acelor lucruri/persoane/momente din viata noastra... Da, a gresi este omeneste, nimeni nu poate contesta acest adevar universal, dar ce se-ntampla cand ramanem blocati intr-un vartej din trecut, cand apele unei mari involburate ne atrag in furia lor si devenim deodata simple marionete, galbene fotografii, jucarii de plus rasfirate?
Prezentul nu poate exista fara trecut, dar nici fara viitor... Un prezent fara perspective, sperante sau asteptari devine o iluzie, o incercare disperata de a ne amagi pe noi insine cu betia perfectiunii - caci, pana la urma, ce i-am putea reprosa unei clipe petrecute in compania celor dragi? Timpul alearga, alearga... Copii candva, ne jucam cu soarele si luna... Plangeam pentru ca voiam sa crestem mari , sa fim "ca mami si ca tati". Ani au mai trecut si am realizat ca nu traim intr-un basm. Ne-am indragostit, fiorii primei iubiri ne-au strabatut venele. Lacrimi de plumb, incercari disperate de a ne descoperi identitatea, EUL...Calatoria mea stagneaza aici, in statia asa-zisilor celor mai frunosi ani. As fi vrut sa fie altfel, sa fie imaginea fidela a visurilor din copilarie, sa ma ridic macar la jumatate din asteptarile mele, sa inteleg fie si partial psihologia unei lumi haotice sau rostul existentei mele... As fi vrut... Dar au aparut responsabilitatile, lanturi grele care subjuga in mod imperceptibil sufletul. Fara sa-mi dau seama m-am trezit intr-o alta lume, lipsita de soarele dulce din copilarie, de cantece si povesti, de jocuri infantile. Totul e tridimensional acum, fiecare vorba, gand, gest capata proportii halucinante rapindu-mi astfel momentele de liniste. Melancolie, euforie, indiferenta, initiativa, scepticism, naivitate, toate aceste stari se succed cu viteza luminii. Sunt constienta ca totul va disparea, ca voi ramane doar cu amintirile si ma voi trezi din nou intr-o lume straina; prin urmare, trebuie sa profit de fiecare clipa si sa nu mai privesc inapoi la "paradisul pierdut"... Dar este vreodata sufeltul uman pe depin satisfacut?! Doar speranta mai ramane...
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate