Totul a început de la un anunț imobiliar. În căutarea unui loc unde să ne stabilim atunci când va veni vremea liniștii și contemplației, unul neapărat însorit - eventual între cele două tropice, cum îi place soțului meu să-l numească, ne-am ațintit privirile asupra unei destinații mai puțin oglindite în informațiile de acest gen: Panama.
N-am stat prea mult pe gânduri, fiind de felul nostru foarte hotărâți și nonconformiști, și am decis: haide să vedem ce se petrece pe acolo, oricum e un loc exotic în care n-am ajuns încă ( doar unul din noi a trecut canalul într-un banana-boat, și asta cu mulți ani în urmă, cu rucsacul în spinare și mii de vise-n buzunare... aventurându-se odată cu tinerețea ce-i ardea trupul și mintea). Și a mai fost ceva care s-a încadrat perfect în planurile noastre: ziua mea și aniversarea căsătoriei.
Iată-ne, așadar, cu bagajele făcute, gata să explorăm necunoscutul ( nu mai pomenesc de uimirea exprimată de prieteni la auzul acestei vești! Ce naiba ne-a apucat să alegem această țară, știind că noi călătorim foarte mult, totuși... chiar acolo?!), plini de emoție și avizi de cunoaștere!

După aproape 12 ore de zbor am aterizat la San Jose, Costa Rica. Obosiți, oarecum deranjați de acestă escală, am pășit pe pământul Americii Centrale sub rafale de ploaie caldă, chiar sufocantă, prin aburi și lumini pâlpâind în întunericul care se așternuse devreme peste oraș. Oamenii se îmbulzeau spre intrare, mulți având legături imediate spre mai departe, iar noi avusesem mai bine de o oră întârziere la decolarea de la Madrid - probleme tehnice, au anunțat inițial, ca mai târziu să aflăm că, de fapt, fusese o urgență nefericit rezolvată - un infarct! A fost un moment de derută în care ne-am antrenat fără voie; nu reușea nimeni să spună cu exactitate care va fi poarta de îmbarcare spre Panama și nici în cât timp se va proceda ca atare. Ne-am făcut cale prin mulțime și am găsit locul în care se putea fuma. Un bar cochet, învăluit într-o lumină caldă și o muzică discretă, dar cu un portărel care cerea câte 2 dolari de persoană pentru acces, eliberând bilete în schimb! Am pufăit țigările cu ochii pe ceas și cu poșeta strâns lipită la piept, am băut câte un suc proaspăt de ananas, după care ne-am retras, nu înainte de a-i înapoia tânărului cerber biletele... iată primul gest de gratitudine pe care l-am făcut unui localnic!
Aeroportul drăguț, curat, cu toate dotările aferente unei bune activități, forfotea și odată cu el și nerăbdarea noastră de a pleca către destinația finală. Iar afară ploua cu găleata, stropii grei clipocind ritmic în desișul nopții tropicale. Doamne, speram să ne întâmpine o boltă înstelată dincolo!
A fost anunțată cursa de Panama, am răsuflat ușurați și ne-am îndreptat către ieșire. Doi angajați, ofițeri poate, ne-au cerut tuturor pașapoartele la control, drept acolo, afară, sub ploaia care nu contenea. A fost ilar pentru mine... ce naiba puteau să vadă, că de verificat nu exista nici o listă de pasageri?! N-aș putea spune de ce, dar n-aș fi vrut să rămân la San Jose... deși acum, rememorând toate acestea, nu mai simt la fel.

În sfârșit, după încă o oră de zbor, am atins punctul terminus al călătoriei, aeroportul Tocumen ne-a primit într-o atmosferă rece-rece... de la aparatele de aer condiționat! După procedura de rigoare, fără întrebări inutile privind scopul călătoriei, deși înainte a trebuit să completăm niște formulare cu datele personale, cu bucuria că am zărit valizele pe banda rulantă, ne-am spus satisfăcuți că am făcut-o și pe asta, deocamdată! Dar trebuia să mai fie ceva care să particularizeze această aventură: un super control; primii au apărut "câinii detectori" care au cercetat de zor bagajele, apoi filtrul de raze X. E pentru prima dată când se întâmplă ca acest control să fie făcut la ieșire. Am văzut că se lucra la modernizarea aeroportului, mai mare decât cel din San Jose. Cel mai mult m-au amuzat lucrătorii de la căratul bagajelor, cu cărucioarele lor demodate, atât de simple, dar tapisate în catifea bordo! Tot ce lipsea era o ricșă, astfel tabloul ar fi fost complet! Ca să nu mai spun că toți se ofereau să te ajute, era o atmosferă intimidantă și de o parte și de cealaltă. În sala de așteptare ne-am văzut numele scris pe o placardă elegantă (sic!), era reprezentantul hotelului care ne-a condus la mașină. Dincolo de zidurile încăperii era raiul pe pământ! Întâi că ne-a izbit un val de căldură ireală, la ora 10 p.m. erau vreo 27 grade C, nici o adiere de vânt, iar zarva mașinilor ne părea atât de familiară. Cei 20 de km până în oraș i-am făcut în 15 minute, chiar dacă traficul era intens, mai ales că era vineri.
Orașul clocotea, o mare de lumini inunda bulevardele, strecurându-se printre frunzele palmierilor sau oglindindu-se în apa Pacificului ce îmbrățișa țărmul!
Hotelul așezat chiar în buza golfului, scăldat de briza acestuia, înconjurat de o vegetație luxuriantă, cu arbori și arbuști ale căror nume nu le știu pe toate, s-a arătat a fi exact așa cum l-am închipuit. Doar un neajuns am avut, camera n-avea balcon, dar asta a durat doar o noapte. A doua zi am primit altă cameră, cu balcon, la etajul 19, de unde puteai privi peste ape până dincolo de Insula Taboga - Insula Florilor. Am avut momente de rară frumusețe, am așteptat răsăritul cât și asfințitul soarelui cu privirea călătoare peste întinsul oceanului, agățată de aripile larg deschise ale păsărilor în survolul lor necontenit! Un spectacol de simbioză perfectă în arealul marin, de trăire a clipei de repaus într-un abandon necondiționat, părtași ai trăirii nedelimitate de vreun spațiu sau timp!

Bineînțeles că n-am putut dormi mult în prima dimineață, adică la fel ca acasă. Cu toată oboseala zilei dinainte, cu un nou fus orar - de 6 ore diferență față de ora Europei Occidentale, eram ca noi-nouți. De altfel, pe parcursul celor 2 săptămâni, aceasta a fost ora de trezire: 6.30.
Chiar din ziua aceea aveam să aflu că nu eram chiar singurul element românesc de-acolo: lângă hotel, pe bulevardul Balboa, am citit cu mândrie ( probabil sună pompos, dar asta e, sunt sigură că și altora li s-a întâmplat...) pe frontispiciul unei clădiri numele produsului Gerovital H3, mai exact Gerovital H3 Institute! Dar în același timp mi-am adus aminte povestea despre vânzarea patentului respectiv, în detrimentul dezvoltării acestuia la noi acasă, având drept exemplu fantoma a ceea ce a fost odată Institutul de Gereatrie Ana Aslan de la Otopeni. Și acesta nu a fost singurul semn, surprizele aveau să urmeze.
Care este cel mai bun prieten al omului într-o călătorie, cu atât mai mult într-o țară necunoscută, dacă nu o mașină? Și, desigur, o hartă. Accesorizați cum se cuvine, următorul pas a fost să ne cumpărăm câte o pălărie celebră de... care de fapt nu este originară din Panama, ci din Ecuador! Incașii au fost primii care prin secolul al XVI-lea le-au confecționat din fibra plantei Toquilla, iar ulterior lucrătorii care au trudit la săparea Canalului, protejindu-se astfel de soare, le-au creat un nume devenit simbol - pur și simplu, panama!

Citisem despre această parte de lume, despre dezvoltarea impetuoasă în domeniul construcțiilor, că de domeniul business-ului bancar nici nu cred că mai este nevoie să amintesc - în Panama existând in jur de 100 de societăți bancare, cu un sistem avantajos de taxe și impozite, apoi rolul și importanța Canalului sunt uriașe în dinamica tranzitului ca legătură între Oceanul Atlantic și cel Pacific. Însă asta nu este totul, deoarece urma să mă întâlnesc cu un fenomen tot la fel de important: paradoxul!
Denumirea "Panama" are origini pre-columbiene și înseamnă " abundență de pește, fluturi și arbori ". Republica Panama se află în emisfera vestică, situată între 7 și 9 grade nord de Ecuator, având drept vecini: la nord -Marea Caraibilor, la sud - Oceanul Pacific, la est - Colombia, iar la vest - Costa Rica. Cu o suprafață de 75 517 km pătrați și o populație de peste 2 839 000 de locuitori, țara este un vast paradis tropical, un pod natural de pământ ce unește Nordul și Centrul Americii cu America de Sud. Drept consecință, arealul junglei și pădurii tropicale reunește specii de animale și plante din ambele continente. Există mai multe specii de păsări decât în toată America de Nord, respectiv peste 954 indigene, plus alte sute în migrație. De asemenea, peste 10 000 specii de plante, incluzând in rândul acestora peste 1200 orhidee, 1500 varietăți de copaci, etc. Iar numărul speciilor de mamifere - 225, reptile - 214 și 143 amfibii - este impresionant. Tocmai de aceea se acordă o atenție deosebită protecției mediului natural: 15 parcuri naționale, zone întregi de pădure- rezervație, precum și sanctuare de viață sălbatică.
Sigur că-ți trebuie timp să vezi măcar o parte din toată această splendoare, fie că o faci organizat ori de unul singur. Noi n-am avut îndeajuns, au fost prea multe locurile pe care ni le-am propus să le vizităm, prea multe tentațiile în fața unei beri reci și foarte bune, și ieftine!, și a unui ospăț regal cu cele mai proaspete fructe de mare (generic vorbind - fie că erau pești, crabi, calamari sau languste...) din câte am încercat de-a lungul și de-a latul lumii până acum.
Dar despre toate celelalte care au fost, și au fost destule, pe curând!

P.S. Mi-ar face plăcere să atașez niște fotografii, dar nu cred că o pot face - din cauza nivelului de acces.