Este bine să nu exiști, să nu te chinui gratuit pentru că de fapt nimeni nu te-a întrebat vreodată dacă vrei sau nu să vezi lumina soarelui, noaptea nopții, relativa frumusețe, prostia, trădarea, pierdută în prostia celorlalți, abulia - nu poți să strigi din adîncul sufletului din cauză că în lumea de alături sălășuiește o ființă putredă care te judecă, promisiuni încîntătoare pe care niciodată nu le zărești adeverite, promisiuni de pereche ce nu există decît în speranța care moare odată cu momentele de așteptare dureros de indiferentă, silă de prieteni falși care sînt gata să te muște, și mai nimic dincolo de multe altele.

Ce bine este să poți renunța prin simplul gest, miile de întrebări de ce și cum, ce bine este să mai poți înnebuni puțin, să fii o clipă absent.

Să nu-ți mai regăsești umbra pe perete, să nu te mai auzi vorbind, să nu mai auzi răsuflarea grea de insomnie, să nu mai chinui cearșafurile cu mișcări laterale, să nu-ți mai pipăi fața, să nu…