...De ma intrebi cum te iubesc iti spun ca ma dezintegrez pentru a patrunde in pantecul tau moale, sub forma umana.
Nu ma voi naste niciodata de-acolo, caci vreau sa te simt si voi muri odata cu tine.
Esti mana greului destin ce a atins, aprins si stins a lunii dor aprins. Tu calci usor suras senin , strivind duios cararea cea de spini, al tau san ma poarta; adorm imbatat de-a ta fiinta.
Nu voi da trofeul inimii mele, care esti tu, pe negrul viitor care ma incearca, nici pe convenienta unui statut in fata lumii, pe care si-asa abia o tolerez.
Nimic nu ma mai impiedica sa te am, caci gandul, inima mea s-au curatat dupa atata lancezeala in vrutul prostesc al lumii.
Cu-atata iubire putem rasturna lumi, dar vai de trupurile noastre despartite.
Cine spune ca iubirea e oarba se inseala! Vedem ceea ce altii poate nu vor simti niciodata. E pacat ca traim atat de mult pentru atat de putin!
Ne irosim cel mai de pret avut, dragostea! Restul problemelor palesc in jurul acestui sentiment.
Rar poti fii muscat de iubire si a ei turbare cu greu trece; imi voi trai aceasta atingere dumnezeiasca departe de orice ar vrea sa ma convinga ca nu este bine.
Te iubesc iubire! O spun mai banal decat o poate face un gand sporadic, dar ceea ce simt eu, nu se poate scrie.