stau pe acoperișul spitalului. e miezul nopții și josul îngheață. dar eu aici sus de tot pot să respir bolta plină de stele, pot să prind între degete sloiurile de lumină fără să mai simt frigul. spitalul toarce sub mine ca un motan uriaș. ies aburi din burțile durerii. parcă aș fi pe un vapor fantomă ce-și cară bolnavii printre ghețuri spre viață .
aici pe acoperiș mă pot aștepta la orice. la stele căzătoare izbindu-se de un catarg sau de antena parabolică, la un înger păzitor frânt de grijă.
acoperișul va zbura în zori peste capetele infirmierelor ca un porumbel imens. atunci eu mă voi trezi pe un pat de fier cu o stea oarecare topită în palmă.