poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2006-01-24 | |
Este ora șase și încă mă aflu blocat pe pod. Se întâmplă zilnic. Aproape că îl înțeleg pe tipul care a renunțat la serviciu și s-a apucat de afaceri pentru că nu mai suporta să stea blocat în trafic.
E cald. Apa fluviului, îmbietoare.. Ce goană și ce zbucium a devenit viața mea! Era o vreme când găseam timp să mă întind la umbra unui copac, puteam citi, puteam reflecta fără interferențe; totul era mai simplu, dar plin de sens. Viața mi s-a schimbat. Lumea s-a schimbat. Nu cred că aș mai fi capabil să trăiesc fără cârjele tehnologiei, dar.. Înaintăm, de o oră și jumătate, cu viteza melcului. O mare de oameni resemnați, privind absenți stopurile mașinilor din față. În dreptul meu ajunge o domnișoară surescitată la culme: a dat muzica tare, stă cu picioarele pe geam, cu o mână ține țigara iar cu cealaltă agită telefonul. Zbiară, cu un entuziasm teribil, frânturi de melodii. Fata asta, cel puțin, a găsit modalitatea de a-și refula frustrarea; sau e doar high? Deprimantă idee. Aceasta să fie singura soluție? ceilalți par să fi abandonat. Închid geamul și pornesc radioul. Muzică. Emisiunea se întrerupe din când în când iar conducătorii auto sunt avertizați de faptul că podul Jacques Cartier este blocat: se pare că a avut loc un accident. Mare surpriză! Mai mereu se întamplă câte un accident. Oamenii sunt prea obosiți și nerăbdători să ajungă acasă pentru a mai ține cont de pericole. Ascult muzică, iar gândurile îmi zboară către trecut; viitorul este prea previzibil ca să mă mai intereseze. Încerc să realizez când am depășit pragul acela dintre speranță și nostalgie. Cred că în momentul în care o parte dintre dorințele mele s-au văzut îndeplinite iar o altă parte pe drumul cel bun și previzibil; și, desigur, comun. Mi-am dorit prea puțin iar acum suport consecințele. O piruetă care m-a întors cu fața spre trecut. Curios suntem noi construiți; fiecare etapă a vieții ne oferă noi perspective, uneori opuse celor anterioare. Nu mă plâng, constat doar; nostalgia mi-a hrănit dintotdeauna visele. Suntem în continuare blocați. Pescărușii se rotesc deasupra noastră. Îmi amintesc ce m-a binedispus imaginea asta prima oară. Îmi imaginam viața ca o zi senină de vară petrecută pe plajă, la Costinești. A venit iarna, apoi. Zilele s-au scurtat, gheața a devenit inamicul public numărul unu, detronând umezeala verii; orașul și-a pierdut strălucirea, iar locuitorii săi entuziasmul. Coloana s-a urnit, în sfârșit. Viata își continuă cursul. Fiecare se îndreaptă înspre centrul universului său. Acum mă încearcă alte gânduri, mai practice. O să caut mâine un alt pod blocat. Măcar atât să fac pentru mine.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate