poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 1131 .



Adevaratul univers
personale [ Gânduri ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [LuckyStrike ]

2006-01-22  |     | 





Ca o ultima zala a acestui lant numit viata, imi dedic momentul acesta introspectiv, constiintei mele.
Motivul exact nu-l cunosc, dar sunt absolut sigur ca are legatura cu acea clipa, in care am realizat ca lantul vietii mele este rupt. Fiecare memorie se muleaza in alta, se amesteca, se transforma... Trecand prin acestea ajung sa regasesc un vechi prieten, o persoana nestiuta de nimeni, copilul din mine.
Constiinta mea am simtit-o prima oara atunci cand eram in fata unui ceas, acea clipa este cea mai veche amintire... in momentul acela minunat in care copilul vede cat de ireversibila este viata, toate lucruriile se schimba, dar niciodata nu o sa aflu cum pentru ca binele si raul sunt lucrurile stabilite de noi, oamenii.
Crescand intre cei doi titani am ajuns sa cunosc multe dar cel mai trist este ca m-am uitat pe mine. Realitatea poate fi o lume inselatoare dar durerea pe care o port este din cauza unui alt univers. Nu ma lua gresit, trairiile mele se gasesc in ambele lumi dar aceste simturi nu sunt decat liniare.
Este evident ca ceva este in neregula cu mine dar nu o sa dau vina pe insomnie. Spun insomnie pentru ca desi dorm, tot traiesc in vis.
Totul a inceput o data cu iubirea... bineinteles iubirea, ce alt lucru poate fi mai complicat ? Vorbesc bineinteles de prietenul meu, care, prins in capcana sortii, este pierdut intr-un labirint al uitarii.

Trebuie sa-ti povestesc...

In acea dimineata, pe la ora sapte, ca de-obicei, prietenul nostru isi pregatea minutios bagajul... cu trei gume, o mana de creioane si alte doua de tot felul de lucruri inutile. Sigur ca fiecare persoana are sistem defensiv ... cum ar fi 10 min exercitiu incruntat.
In intarziere din nou dar fara nici o grija iesi pe usa cu speranta ca si-a uitat ceva.
Tramvaiul este un loc aparte, acolo, cerceteaza pe-ascuns persoanele care par sa se uite la el. Dimineata nimeni nu vorbeste, iar si mai ciudat este ca desi toata lumea stie unde ajunge, privitul insistent pe fereastra la statiile din jur este absolut necesar, privitul in ochii strainiilor mai mult decat o secunda este o insulta. Ajuns la liceu se uita mereu la oamenii care radeau, poate printr-un miracol renunta la sentimentul continuu de singuratate. Intr-un liceu, toata lumea joaca un rol dar actorul cel mai fals era el... Cu un ranjet fortat, o fata palida si un gol in stomac trece de toti si se aseaza undeva departe, acolo unde nimeni nu-l poate da in vileag.
Dupa trei luni de rutina, cercul vicios se rupe. Nu are rost sa spun ce s-a intamplat...

Desigur ca ea, desigur ca din cauza ei, desigur ca pentru ea, un miraj care te atinge pe umar, te vede cand adormi si te ridica atunci cand cazi. Un demon, numai un demon ar putea impinge pe cineva in praguriile nebuniei, intr-o betie continua. Desigur ca este doar o fata... ,si-a spus, ... la fel ca si celelalte ....ce poate fi atat de complicat ?
M-am inselat, nimic nu a mai fost la fel din acea zi. Ceasul mi-a oferit multe dar mi-a si luat inapoi. Acum eu nu mai tremur cand o vad sau alerg s-o intalnesc mai repede, dar acest prieten al meu o iubeste, o iubeste intr-un fel nebunesc, ar muri daca i-as spune ca iubeste o fantoma. Ceva din noi s-a pierdut, dar mereu zambesc daca-mi aduc aminte.
Nu-mi dau seama daca acest prieten mai exista, nu l-am vazut de mult, ma gandesc la asta pana si acum. Acum ca-ti scriu ma simt din nou ca el...un copil singur, pierdut, intr-o mare de oameni, si-mi ascund durerea cu un zambet amar.
Acum ma aplec sa ridic piesele pierdute, si am mai pus o zala spre a ma intregi... dar lantul este greu...
Privesc mereu din tramvai refugiile celorlalte statii, dar acolo unde cobor nu am nici un refugiu...decat daca-l gasesc in adevaratul univers.










.  |










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!