...și te invoc
a câta oară
cu ochiul răstignit
pe trupul meu
ca o matriță pentru ceară
și adumbrit
de anii
decorticați cu greu.
Aplec peronul
ca să te primească
și loc îți fac de-a dreptul în iatac,
în brațul strâns de-acum
să odihnească
sfertul de veac
atât de încercat.
Și pe balconul
rezemat de casă
zorele mov
să-ți urce-n alt meleag.
Să-ți fie masa-masă
și zborul nostru drag.
De-abia acum se lasă
și soarta peste mine
ținându-mă de mână
prin roiul de albine.
Dospește
iar lumina
ce o strivisem toată
sub o copertă groasă
de smoală îngălată.