poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 5876 .



Un jurnal despre un jurnal de la muntele Athos
personale [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [m ]

2006-01-14  |     | 



UN JURNAL DESPRE UN JURNAL DE LA MUNTELE ATHOS


În sala de oaspeți de la Schitul Românesc Prodromu de la Muntele Athos, există un martor al felului în care au fost primiți oaspeții aici, un “album pentru amintiri din partea călătorilor la schitul chinovial românesc Prodromul”, care are înscris pe coperta întâi anul 1880. Prima însemnare datează însă de-abia din 1882, fiind a lui Alexandru M. Pencovici, care a venit aici împreună cu consulul general al României la Salonic, G. G. Leuș, și Alexandru Jacobson, cumnatul său, consul general al Rusiei la Salonic, pentru a petrece Sărbătorile Pascale: “Această frumoasă mănăstire locuită de 100 de călugări români s-a sfințit în ziua de 21 Maiu 1866 și este una dintre cele mai smerite și mai ospitaliere chinovii din Sfântul Munte”.
Urmează două însemnări tot din 1882, iar următoarea, cu un scris cu o caligrafie artistică, e de-abia din 1889, a dr. Gerasiru Timuș Piteșteanu, decanul Facultății de Teologie din București. Următoarele însemnări sunt din 1892, 1893, 1894, 1895, una, două, maximum trei însemnări pe an, atât în limba română cât și în germană, greacă. În 1896, alte șapte însemnări, în greacă, italiană, rusă. Nici o însemnare în 1897, patru în 1898, una în 1899, a arhimandritului Nifon, care scrie că “în zilele trăite în Sfântul Munte ne-am simțit a fi departe de oameni și mult mai aproape de Dumnezeu”.
În 190l, în prima însemnare a noului secol, Ion Popa, din București, consemnează lapidar: “Sfântul schit Prodromul este opera pacienței și a inteligenței; găsești aci liniște sufletească și un sentiment curat românesc”.
În același an, o lungă însemnare, de patru pagini, face “Ghenady exmetropoly Primat al României”, care scrie că Prodromul e “situată spre răsărit, unde se zice și Altarul Sf. Munte”.
*
Fiind ceas de seară, și aici neexistând lumină electrică, doar pe coridoare o lumină slabă, de veghe, mă chinui la lumina palidă a unei lămpi cu petrol, cu ochii mei care dau nu doar semne de oboseală ci și de miopie, constatată, de altfel, de un frate de călugărie român, părintele Luca, medic de profesie, care s-a retras la Mănăstirea Vatopedu de câțiva ani, unde se ocupă de sănătatea viețuitorilor, fiind dotat cu aparatură medicală de ultimă oră, fiind racordat și la internet. Descifrez tot mai greu caligrafia însemnărilor, multe mai degrabă hieroglife. Sunt nevoit de aceea, dar cu mari regrete, să trec doar răsfoind multe din cele 564 de pagini de însemnări ale unor personalități dintre cele mai diverse și de pe toate meridianele globului.
*
În 1944, cele mai multe însemnări din ”album” sunt în germană. După 1944, însemnările românilor dispar până în 1955, când Tudor Trancu (?) – (flacăra lămpii, și așa mică, pâlpâie în bătaia vântului care suflă cu putere dinspre est, pătrunzând prin toate cotloanele și în acest salon) - scrie: “cu nostalgie și tristețe am vizitat Schitul Românesc, cu gândul departe de Þara Mamă, ce suferă sub jugul păgân, și cu rugăciunile către Cel de Sus și Fiul Său, pentru salvarea Patriei”.
Tot în 1955, își scrie gândurile și James Cristea, în românește, el fiind născut în Sighișoara, dar trăitor în S.U.A, după ce între 1908 și 1920 a fost soldat în armata americană. Un alt român rătăcitor prin lume, prof. Aurel Decei, stabilit în Istanbul, trece în 1957 pe la Prodromul. În 1958, prof. Gh. Moisescu, de la Facultatea de Teologie de la București, vine la Prodromul într-o misiune caritabilă. El notează că a avut “însărcinarea să aduc călugărilor români viețuitori la Sf. Munte, ajutoarele și darurile trimise de Patriarhia Română, și anume: 5000 kg grâu, 5000 kg porumb, 10 rânduri de odăjdii (stofă), 5000 icoane, 1000 cruciulițe de argint, 100 cărți de rugăciuni și 100 iconițe de argint. Am rămas adânc întristat, văzând cum pustietatea și ruina își fâlfâie aripile în biserică și în chiliile locuite abia de 22 de călugări, toți bătrâni și neputincioși”. (3 august 1958)
Gestul pare, totuși, incredibil! Eram în plin stalinism, în plină campanie ateistă și cineva s-a putut gândi la niște posibili “dușmani ai poporului”, rămășițe ale “timpurilor burgheze”! Oricum, era aproape imposibil să ajungă aici români din țară.
*
În 1960, încă un român, Anatol Truneanu, din Venezuela: “Sunt fericit că am văzut mănăstirea românească Prodromul din Sf. Munte și regret enorm de mult că nu am putut să stau mai mult în acest lăcaș minunat”.(31 mai)
Primul și singurul Patriarh român care ajunge la Prodromul este Prea Fericitul Părinte Iustinian, care, la 28 iunie 1963, scriind în “albumul cu amintiri”, își exprimă regretul că legile care guvernează Sfântul Munte nu îngăduie să mai vină aici și alți călugări, dar se angajează să intervină pe lângă guvernul grec pentru ca să “îngăduiască venirea călugărilor români, ca imigranți la Athos, ei urmând să devină cetățeni ai Statului grec.” Patriarhul se afla la Muntele Athos în contextul manifestărilor organizate aici la împlinirea unui mileniu de la organizarea monahismului. Prea Fericitul Patriarh promite și ajutoare în alimente dar și sprijin pentru efectuarea de reparații la schit.
În 1965, Corneliu Bota, din Columbia, recomandă “tuturor românilor din lume să facă orice sacrificiu material pentru salvarea Schitului Prodromul, pentru ca prezența călugărilor români la Sf. Munte Athos să rămână în istoria veacurilor”.
Ani la rând, cei mai mulți vizitatori la Schitul Prodromul constată precaritatea condițiilor de aici și perspectiva neagră a dispariției acestui așezământ monahal sau cel puțin a călugărilor români.
A trecut pe la Prodromul până și un consilier de la Ambasada României de la Atena care, în misiune sau nu, are “curajul” să scrie rânduri înflăcărate, patetice, despre călugării de aici. Era în 1975 și se arătau semnele unui dezgheț. De altfel, numărul vizitatorilor a început să crească, chiar dacă cei mai mulți dintre ei erau fețe bisericești. Ultimul român care semnează în Album până în decembrie 1989 este Ioan Mogârzan, inginer silvic din Suceava: “Iată-mă acum fericit de a mă fi închinat cu sufletul și cu trupul în Casa Domnului din acest binecuvântat loc”.
*
În 1990, primul român care semnează în Album e starețul Cleopa, al Mănăstirii Nicula, “impresionat de munca depusă de părinții monahi români pentru refacerea sfântului așezământ”.
*
Din 1990 până astăzi sunt aproape 200 de pagini de însemnări, pelerinajul, mai ales al românilor, spre Muntele Sfânt crescând impresionant de mult. Dar și eforturile călugărilor de aici, de a da chip nou schitului, au fost pe măsură. Iar porțile schitului s-au deschis tuturor. A fost refăcută și pictura bisericii, cu sprijin material venit și din partea Bucureștiului.
*
Printre cei dintâi înalți prelați care au ajuns la Prodromul s-a aflat și Î.P.S. Andrei, Arhiepiscopul Alba Iuliei, care nota la 12/25 octombrie 1991: “De ani de zile purtam în suflet nostalgia după Sfântul Munte și iată că în această toamnă a fost voia Celui de Sus să pășesc pe aceste locuri sfințite de rugăciuni și nevoințe”.
*
“Sunt american-român și nu scriu (sic!) limba română așa de bine, dar numa vreau să spun că ospitalitatea românească de la Schitul Prodromul este cea mai caldă pe Muntele Athos” – scrie David Oancea, din Michigan, S.U.A.
*
“Din nou, notează Î.P.S. Andrei, la 11/28 septembrie 1993, sufletul mi s-a umplut de bucuria harurilor pe care Dumnezeu le revarsă în acest colțișor de rai”.
“Ospitalitatea și bunătatea părintelui Petroniu, duhovnic cu experiență, ne-a încălzit sufletele, iar obștea este o mărturie a dăruirii pentru biserică și pentru lume”, adaugă Î.P.S. Andrei, la 12 noiembrie 1995.
*
La 24 mai 1997, Emil Constantinescu e primul președinte și singurul, de altfel, al României, care pune piciorul pe pământul Prodromului. Din păcate, textul are altă caligrafie decât semnătura. Să fi scris altcineva textul?! Dacă l-a scris el însuși, a fost cam sărac cu duhul, lăsând o mărturie care numai onoare nu-i face. Dar să-l citez: “Exemplul lor de muncă neobosită pentru reconstrucția Sfântului Lăcaș, credința lor este un strălucit exemplu (iar exemplu? –n. m.) și îndemn” etc. etc. Dincolo de gramatica …”geologică”, stilul întregului text e al unui …neobosit activist de partid.
Tot un reprezentant al Statului român, Gheorghe F. Anghelescu, secretar de Stat pentru Culte, scrie și el cu emfază: “Statul român are obligația morală să sprijine dăinuirea vieții românești în Sfântul Munte”… Dar pe cine reprezenta oare domnul Anghelescu? Cine era Statul?
*
“Ne mângâiem sufletește gândindu-ne că un mănunchi de români, răniți din dragoste de Cristos, se roagă aici pentru ei și pentru noi, cei din țară”, scrie Î.P.S. Andrei la 31 octombrie/13 noiembrie 1998, revenit din nou la Schitul Prodromul, niciodată singur însă, ci însoțit de cei care au menirea să ducă mai departe iubirea de Dumnezeu prin ortodoxie.
*
În 2 mai 1999, un anume Iordănescu vizitează și el Prodromul. Ar putea fi chiar antrenorul Naționalei României, știute fiind credința sa și atașamentul său față de ortodoxie.
*
Înaintea sosirii noastre, ultimul care semnează în Album e Filip Petru, primar al municipiului Oradea, care, la 10 septembrie 2003, notează că: “plec cu gândul că într-un timp nu foarte îndepărtat voi putea să mă întorc pe aceste locuri sfinte”.
*
Acum, cu părinții profesori de la Teologia alba-iuliană, Î.P.S. Andrei mai lasă încă un semn al trecerii sale pe la Schitul Prodromul: “Pentru viitorul României și al întregii lumi, e nevoie de Cristos. Pentru a-L face cunoscut pe Cristos, e nevoie de preoți pregătiți, dar mai ales duhovnicește. Acesta ne-a fost gândul, ca cei care îi formează pe preoți să vadă locul dedicat în special vieții duhovnicești”. (21 septembrie 2003)
*
Cred că acest Album e o mărturie extraordinară a felului în care se vede Schitul Prodromul din afară, de către cei care, cu mai multă sau mai puțină credință, au trecut pe aici. Ar merita măcar o selecție a însemnărilor Albumului să fie tipărită. E un document de mare valoare și de mare însemnătate, iar tipărirea lui ar putea vorbi despre istoria acestui așezământ și a celor care și-au ales acest loc ca altar. Despre ei înșiși, călugării de aici nu vorbesc prea mult. Aș fi vrut să dialogăm cu părintele Petroniu, dar a amânat elegant momentul până mi-a dat de înțeles că e mai bună smerenia decât confesiunea. Pentru că viața de aici nu e una la îndemâna oricui să și-o asume și să o ducă cu/în sfințenie până la capăt.
Mărturii despre viața de aici sunt într-o serie de 12 volume, adevărate opere de artă prin caligrafie și desenele care însoțesc textul. N-a fost timp decât să le răsfoim, într-o scurtă prezentare pe care părintele Petroniu a făcut-o bibliotecii Schitului, care numără peste 3000 de exemplare, cele mai importante tipărituri ale secolului al XIX-lea, realizate în Þările Române, precum și cărți noi, apărute în România după 1989.
NICOLAE BÃCIUÞ

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!