Stau descoperit în fața casei tale, cu ochii strânși și înciudați. Privesc... E lumină la fereastra ta iar tu uneori treci ca o umbră prin dosul perdelelor. De jos, de unde sunt, aș vrea să te strig dar cuvântul, numele tău, se oprește undeva în gât, ca un nod care nu mai vrea să iasă dar nici înapoi nu se supune. Aș vrea să-mi strig singurătatea, speranța... poate... Dar prea multe urechi hămesite stau la pândă, căutând să prindă vreun zvon cât de mic. De aceea tac și mă strâng cât mai mult în umbra zidului (nu contează care), caut să mă fac una cu el. Oare îmi lucesc ochii ca unui animal de pradă?
Prin haina subțire vântul se plimbă nestingherit, mă dor genunchii... Cred că nici de seară nu am mâncat. E aproape miezul nopții dar nu mă pot desprinde din loc. Aștept. Aștept ca lumina de la camera ta să se stingă, să îți șoptesc „noapte bună”... De ce nu mă auzi?
Noapte de noapte apar ca o fantomă pe străzile pustii și ninse iar pașii mă duc pe același drum. Ar trebui să fie cărare tăiată în asfalt pe unde pășesc. Iarna asta mi-a furat sufletul și l-a dezgolit iar acum încerc să supraviețuiesc cu cojile pe care mi le-a aruncat cu dispreț. Le port cu mine, deși sunt atâtea momente în care îmi doresc să renunț la ele... Mă trezesc uneori dimineața cu sentimentul uitării... Vreau să uit totul, „să o iau de la capăt”; și reușesc.. Dar totul durează până în secunda când pasul tău (ah, acel pas atât de dureros de familiar) se face auzit pe coridoare. Nu trebuie să mă întorc, să ridic privirea, știu că ești tu. Și totul în jur se întunecă brusc pentru câteva clipe în care inima refuză să mai bată; și mă trezesc în mijlocul unui vacarm care îmi rănește urechile, în piept o durere surdă și-a întins aripile. Iar tu ai trecut deja pe lângă mine fără să mă mai vezi, fără să mă mai cunoști. Iar eu trebuie să tac...
Un fior mă face să tresar... Pe frunte mi se prelinge un picur rece căzut din țurțurii de deasupra. Am adormit și am visat? Nici în somn nu mă pot ascunde de chinul meu din fiecare zi. Fereastra ta e întunecată. Oare când te-ai dus la culcare? Nu știu...
- Noapte bună...
... iar asta a fost ultima noapte când mai popsesc sub ferestrele tale. Mi-e frig, mi-e foame... De mâine nu mă voi mai gândi la tine, am să te privesc din nou în ochi și am să te salut... Ba chiar vom sta de vorbă, vom râde... Întocmai ca doi buni colegi.
Oare cred ceva din tot ce am spus adineaori?...