Îngerul dimineții mi-a deschis pleoapa sufletului
simt
și ascult
colțul uman al ierbii străpungând timpul în ianuarie
cu-n strigăt,
cerându-și astfel dreptul la viață,
văd avântul, pasul și saltul caprei cornute
ce urcă secundă cu secundă
încet
dar sigur
spre piscurile albastre ale infinitului;
de fapt este ecoul, venind de departe
pătrunzând în vremea de azi
din nașterea de ieri.