Unele femei o caută din priviri, ascunse în paltoane,
cu o mână strângând gulerul peste gură,
cu cealaltă păstrându-și cald pieptul.
Îi adulmecă parfumul și urma prin aer,
pe care le îngheață răsuflarea.
Își umezesc buzele ca să-i culeagă gustul
iar acestea crapă și mai însetate.

Copilul acela încă nu s-a născut.
Le spune trecătorul ce sângerează din dragoste.

Ajunse acasă, se dezbracă înfrigurate,
intră în căzi de marmură pregătindu-i locul, sub pântec.
Se mângâie pe sâni umplându-i de lapte, rotunjindu-i,
și scriu cu degetul ascuțit pe suprafața apei.
Ma-me-mi-mo-mu,
se rostogolesc valurile ce, reverberând din pereții de marmură,
le intră în corp căutând un copil care încă nu s-a născut.

Amorțite, îmbrăcate (paradoxal) în albastru,
ne spun că forța de a scrie este mensuală,
că nu au fost niciodată singure,
că iubirea este o rapidă penetrare într-un lift de mare viteză
și despre cât ne pasă nouă.

Cu toate acestea, copilul acela încă nu s-a născut.
Le spune trecătorul ce sângerează din dragoste,
apărut prin ușile închise în intimitatea lor,
intrându-le în viscere, arătându-le durerea,
așa cum este ea,
o înlănțuire de cuvinte săpate în carne.