16 decembrie, prima zi

E jumătatea lui decembrie și lumea se pregătește de sărbători, e în fierbere cum s-ar spune. Ne pregătim și noi de Virtualia, ediția a VI-a, telefoanele și messengerul s-au înroșit deja.
E a treia oară cînd particip, de data asta plec cu trenul, Andu s-a răzgîndit în ultimul moment, ar fi trebuit să mergem împreună, cu mașina.
O preiau pe Nia în acceleratul de București, sau poate că ea mă preia pe mine din gara Roșiori Nord, ce mai contează?
În Gara de Nord (București, bineînțeles) ne întîlnim cu Virgil Diaconu, Livia Roșca (ei nu merg la Iași) și Costin Tănăsescu. La o cafea schimbăm impresii și capăt revista Cafeneaua literară și ultimul volum al lui Virgil. Nu prea avem timp, ne despărțim, noi trei (eu, Nia și Costin) ajungem prin Unirea după diverse cumpărături, apoi ne preia Radu Herjeu și mergem la biroul lui, într-un bloc vechi, lîngă Cișmigiu. Radu nu ne lasă să mergem cu liftul, bine că nu suim decît un etaj. Îmi propun să mă răzbun la prima ocazie. Ne întîlnim și cu Iuliana și Cristian. Radu ne dă trei dintre cărțile lui (parcă avea șase, sau cel puțin așa rețin o discuție pe site, despre intelectuali). Sună și Silișteanu „unde sunteți? Ați luat bilete? De ce la accelerat? Este și un intercity. Și eu ce fac singur în gară”? Îi spun că avem locuri la vagonul 2 (de fapt aveam la 7), să ne aștepte, dacă vrea să mergem cu intercity să ne plătească el biletele.
Plecăm de la Radu Herjeu, n-a vrut să ne ducă la gară, e drept că nici n-am insistat. Iată ocazia, îmi spun, am să-i zgîrii mașina cu cheia, o văd în parcare. Renunț totuși, luăm un taxi și ajungem la gară, unde ne întîlnim cu ceilalți: Cristiana și Omer, Sile, Gelu și Adriana Mihăiță. Elia nu poate ajunge, vine cu alt tren, după noi.
Greu drumul. Norocul meu cu vinul adus de Nia, pînă la Iași am băut un litru „mă pun iar jos mai beau un kil/o păsărică cînt-un tril…” vorba poetului. Sile face afaceri, cumpără un telefon mobil (de furat) cu 300.000 vechi căruia îi cade acumulatorul. La propriu. Îi sugerez să-l lege cu scotch.
Ajungem la Iași după șase ore și jumătate de călătorit și o jumătate de bidon de vin băut.
Ne urcăm în taxiuri și fiecare spre hotelul lui, eu dau adresa Mariei, ceva cu Fănică aud în telefon, nu pricep, îi dau șoferului să vorbească. E bine, a înțeles. A rămas să ne vedem mai tîrziu, la „Bolta rece”.
Maria mă primește cu palincă și fasole. Încerc prima dată licoarea adusă de Adrian. Da țuica mea are crăci? nu vrei să bei? țuică? îmi zic? bleah, după palincă nu merge, iau totuși o doză mică și mă înroșesc instantaneu. E la fel de tare ca palinca. Înghesui în grabă două porții „să vezi la noapte” îmi spun, noroc că dorm cu Daniel în pat, cred că a mîncat și el, doar asta e la menu. Pe Adrian îl convingem să meargă cu noi la întîlnire, Sache și Camelia acuză oboseala, sanchi, îmi spun, au chef de vreo ghidușie, prea le sticlesc ochii, așa-i cu dragostele astea.
La „Bolta rece” e întuneric, sau mai degrabă semiobscuritate, pe care nici cu lampa mea de miner, așezată pe cap, n-o răzbat. Mă așteptam să fie liniște, cînd colo o fătucă se majorează, prilej cu care ne și scoate la o sîrbă. La „Brașoveanca” nu m-am băgat, acesta parcă ar fi joc de milițieni.
Ajungem acasă pe jos, străbatem o jumătate de oraș „uite-acuș ajungem” ne îmbărbătează Maria de fiecare dată cînd îi spun că mă dor picioarele. Pe la 3 dimineața adorm, nu înainte să-l pun pe Daniel să-mi povestească ceva, fie și despre bicicleta galbenă din Hide Park sau Ioanid, nu mai contează.

17 decembrie, ziua a doua

Sper că n-am sforăit. Nu..., doar așa... se auzea un fel de motoraș, îmi spune dimineața, Sache. Poate Daniel, eu n-am obiceiul.
Plecăm în oraș, programul ni-l face Maria. Biserica Sfîntul Nicolae, Trei ierarhi, Mitropolie, Universitate. Pe jos, bineînțeles. Între obiective intrăm și la Casa cărții, îi luăm Mariei un volum de Naum. La ieșire vede în brațele unui cetățean o floare care îi scoate exclamații de uimire. Îmi pare rău că nu ne-am gîndit să-i luăm noi „crăciuniță”, acum e tîrziu. Constatăm acasă că Sache și Camelia au fost mai inspirați și i-au cumpărat Mariei această floare minunată. Probez costumul de Moș. Canci, nu merge, e strîmt. Dar propun un rol de spiriduș, nu pot rata ocazia să-mi stea poetele pe genunchi. Sper însă ca măcar unele dintre ele să recite poezii cît mai scurte. Pe bărbați îi voi redirecționa spre Mircea, doar el este Moșul autentic.
Ajungem și la Casa Pogor. În curte mă așteaptă Gineta, colega mea de la A.O.R. Iași. Sper să nu fie dezamăgită de acțiunea noastră, ea nu ne cunoaște. Încă. (la final mi-a spus că i-o placut tari mult).
Întîlnire cu ceilalți colegi, pupături, strîngeri de mînă… Maria Bălan mă ia deoparte (după ce mă identifică) și-mi predă o cutie cu șase sticle de vin de Huși, pe care imediat a și pus ochii Sile. „Sile, nu cred, altă dată… poate”. Sile face semn că renunță, dar eu îl cunosc, trebuie să fiu vigilent. Vine la mine o tînără, pare școlăriță după codițe și florile din păr „sunt Ludmila” îmi zice. Ne pupăm și-i dau cîteva cărți pe care i le promisesem și care sper să-i folosească. Îl recunosc destul de ușor și pe Florin Andor, deși nu-l știam decît din poza de pe ym.
Liviu Apetroaie anunță programul, invitații, și-i predă microfonul Alinei. Spun cîteva speach-uri Cezar Ivănescu, Lucian Vasiliu și Marius Chelaru, care prezintă cărțile noastre, a mea „Apăsați tasta any”, „Sonetele” lui Adrian, „Mugur de stîncă” a lui Daniel. Cartea lui Costin, „Mi amor” nu apucase s-o citească așa că tot Liviu Apetroaie spune cîteva cuvinte despre ea. Bine că nu trebuie să vorbim, e deajuns să ne recităm o singură poezie, asta la propunerea (acceptată fără rezerve) lui Cezar Ivănescu. Urmează darurile de Crăciun, Moșul scoate pe rînd pachetele cu daruri, citește numele, poetele și poeții se perindă la microfon, genunchiul meu a amorțit de la dosul lui Omer. Alina primește și ea un cadou de la Moș, „Istoria poeziei românești” de Mircea Scarlat. Surorile „sister” Cristina și Gabriela nu vor să recite, stau mai mult la fumat. Niște vicioase… păcat, ele sunt slăbuțe, trei oase și-un zîmbet... Mai primesc o antologie a poeților Giurgiuveni, de la Livia (aivil) și cartea lui Florin Þupu, "Prințesa pasăre".
Plecăm la „Trei sarmale” îmbarcați în cîteva taxiuri. Hangițele trebuie să așeze mesele pentru treizeci_și_ceva de persoane. Vinul casei se aduce la damigene de 5 litri, cred că au fost 8 în total, una sigur a comandat-o Sile. Sau nu? Mîncarea bună, hangițele harnice și vioaie, rumene în obraji „nu-mi mai spuneți domnișoară, am 29 de ani, spuneți-mi hangiță” îmi atrage atenția una dintre ele. Meniul bun, „zamă di pasarică șî tochitură moldovinească” cu smîntînă și ardei iute. Lîngă mine stă Daniel Bratu „am un vin roșu” îmi spune și scoate un bidon de licoare neagră. Bun, zic, voi ieșenii știți să faceți vinul. Da de unde, e din Ialomița, îmi dă replica Daniel. Mai apare o sticlă de Fetească neagră, Vladimir iată, nu se lasă nici el mai prejos. Nu-l mai desfacem, deja e prea mult, și parcă nici nu e bine să-l amestecăm. Marina stă în fața mea, îmi pare o femeie destul de dură, cu personalitate puternică, „iată una care cred că l-ar ține la respect pe Sile” îi zic Florinei. Aș, îmi răspunde. Ba chiar pot să pun și pariu. În final cred că am cîștigat, deși nu mai conta, la orele 2,30 dimineața încă mai cîntam cu toții colinde și abordasem cu încredere repertoriul folcloric „și-am zis verde ca lipanu’ „ , „mai vino seara pe la noi…”, „în județul Hunedoara”, „mă dusei să trec la Olt” și alte șele, pînă cînd personalul hanului ne lasă de înțeles că ar fi cazul să plece și ei acasă. Asta facem și noi, ne îmbarcăm în taxiuri și mai tragem o repriză într-un apartament de protocol în care rămînem să dormim cîteva ore, adică de la 5 dimineața pînă spre 9. Sile mă sună. Unde sunteți? Chiar n-am habar, Maria știe. Se pare că între Daniel și Felicia s-a înfiripat un sentiment, gesturile lor vorbesc mai apăsat decît cuvintele, „cred că ar putea deveni o coană preoteasă dezghețată”, le spun.

18 decembrie, ziua a treia

Bem o cafea undeva la un mall și pornim spre casa Mariei. Sache ne aștepta cu o tavă plină de copane de cocoșel. „fu tăiat” ne spune Camelia, noi o aprobăm. Cocoșelul, desigur. De acolo, la restaurantul Casa Pogor, unde ne întîlnim cu ceilalți colegi, nu toți din păcate.
De aici la gară și apoi în trenul rapid de București. Ah, da, în gară apare și Alina să-și ia rămas bun. Tare inimoasă fătuca aiasta. Mai că plîngea la despărțire, îmi aduce aminte de Sirena, la Chișinău. Sau poate din cauza vîntului rece și tăios de decembrie? că parcă toți aveam ochii umezi. Cu același tren merg și Adrian cu Daniel, din păcate au locuri în alt vagon, n-o să-i mai văd pe parcursul călătoriei. Lîngă mine Adriana și Amadriada care refuză să mă ia în spațiul ei locativ, drept pentru care, de supărare încerc să dorm. Visez că pe genunchii mei se leagănă toate muzele, îmi șoptesc la ureche versuri domoale. Mă trezește vocea lui Sile „care mă îndatorezi și pe mine cu o țigare? fie-vă milă…”
În sfîrșit ajungem la București, avem cîteva minute între trenuri, reușim să ne suim în rapidul 360, eu, Nia și Costin. Trenul este aglomerat și compartimentul la fel, nu prea avem timp de conversații, încerc să adorm puțin, chiar ațipesc. Prin vis parcă-l aud iar pe Sile „care aveți…?”