de după oglinzi
am inventat mereu
imaginile propriilor mele vedenii
să nu mai disting între alb și negru
până când nu voi simți pe frunte
mângâierile înghețate ale celorlalte tărâmuri
de unde odată a început să ningă
neașteptat

nu ți-am sculptat niciodată chipul
din milieuri tricotate să-ți modelez trupul
cum numai prin palme se pot simți
adevăratele culori
nevăzutele reflecții
sau pur și simplu ce-mi lipsește mai mult pe lume

asta numai fata roșie știe
de dincolo de ferestrele
sub care se plimba în fiecare noapte
imaginându-se prin vise speciale
violată de strigăte
mușcată la sânge
de durere să renască într-o mare calmă
în apa căreia nu s-a scăldat niciodată
anumiți Dumnezei știu de ce

și cine nu bănuia dinainte
despre cum leii cad sub pământ străpunși de săgeți
refuzând până în ultima clipă
să-și murdărească labele cu sânge
eu ți-am despicat simplu coama
s-o leg între limbi
să-ți desenez obsedant pe sâni
un T de la timp
și-un R de la roșu
ca două consoane fără de care
orice săgeată s-ar topi undeva prin zăpadă
iar orice leu și-ar înghiți râsetele nebune prin lacrimi

asta numai fata roșie știe
anumite răgete se păstrează în inimă
acolo unde păcatul n-a existat vreodată