nu mă întreba unde sunt,
am pierdut șirul întâmplărilor
absolut necesare,
ți-aș spune că m-am dat jos
într-o stație,
marginea asta de alee
e refugiul meu de circumstanță,
ringul meu de dans
din după-amiaza asta.
și apoi,
oriunde ai fi e o stație
nu de autobuz,
acolo poți să-ți alegi destinația
sau o poți lua pe jos
o să scrijelesc în asfalt
în loc de strigăt
oamenii vin rar,
opresc pe contrasens
nu sunt bilete dus-întors
mâine începe tot cu o dimineață
și aceleași două-trei motive
nu mai plec de-aici
scutură-te de înstrăinări
și prinde-mi toată oboseala pe umeri
de azi, de ieri și dintotdeauna.
ascunde-te apoi într-un vis mai cu rost
și spune-mi din nou, de la capăt
povestea...

nu vreau să mă așez, mulțumesc
în filmul ăsta se moare
în picioare.