S-au scurs toate întrebările în nisip și, mai apoi, la primul surîs valurile au șters urmele firave urmate de semnul încovoiat. Deschid ochii atat de tare încît mă dor gata sa sorb în mine totul, dintr-o data și cu fiecare pas pe care îl fac de-a lungul firului ce desparte țărm de pe sunt mai nedumerit: un tip masiv și trecut de 30 de ani sapă în nisipul umed cu pofta și avîntul cu care Schiopul ar fi sapat dupa comoara; ii zîmbesc "Spor la săpat! Tine-o tot așa ! Pînă diseară cred ca ajungi la scheleti!"; ce s-ar întîmpla dacă ar rosti cuvintele astea cu voce tare?..., ai observat cum copii de pană în 10 ani se avanta spre mare fascinați, hipnotizati de parcă motorul ascuns al valurilor iar atrag și pe ei; doi copii se reped ca doi berbeci iar eu adîncit în visare nu am timp să-i evit; unul dintre ei cade și, după o clipa în care nu știe cum sa reacționeze, începe sa plîngă; mama bombăne la mine; as fi bombanit și eu "Mancate-ar purici Bubico!" dar copilul era o fetiță foarte dragalasa cu parul castaniu prins în coada, cu trupul plăpînd, picioare drepte și chipul ascuțit; am ajutat-o sa se ridice fără sa mă pot însă abține: "Ce copil frumos! E al dumneavoastră? Vai, nu va seamănă de loc!"; bine'nteles tot în gînd..., dimineața devreme plaja încă poate respira; o grămadă de culori, de forme, de sunete se catara peste ea începînd cu ora 10; printre cuplurile care se revarsa în apa odată cu mareea de la ora de vîrf unul îmi atrage atenția: ea înaltă, foarte bronzata, prefera topless, tînără, el suptiindu-si burta de 50 de ani, pășește maiestuos parcă ar călca pe ace; am crezut ca este tatăl pană cînd, intr-una din zile l-am surprins mangiind fesele tinerei cu satisfacție; "Din ăștia îmi ești tataie!"; hotărît nu are nici un rost să-mi exprim nemulțumirile mele moralicesti!..., etc... toți fără excepție însă au o lumina ciudată în ochi ca și cum ar fi captat și reflectat o parte din soare, sunt relaxați, au mișcări încete, studiate și parcă și gîndurile si-au micșorat frecvența cu care pufaie prin creier. Încerc apa cu piciorul, un gest care poate fi interpretat drept salut, mă scutura un fior rece cu fiecare val; regăsești în respingerea brutală și chemare molcomă toanele unei tinere de 18 ani; nabadaioasa și neînfrînată ce te poate trage în adîncul ei și apoi te poate arunca pe mal fără urma de regret. Da, marea este o femeie! Nu-i o remarca proaspătă ; vor mai descoperi adevărul asta și alții după mine; le va lipsi însă pasiunea cu care vor descrie voluptatea mangaierilor ei, caldura soaptelor în miezul de noapte, parfumul ei pătrunzător ce ți se prinde în piele la fel ca parfumul iubitei după o noapte de dragoste și frumusețea ei regulată cad e liniștită și tumultoasă la mînie. În ritmul asta îmi voi pierde și eu capul și în cîteva zile voi ajunge sa mă întreb ca Jonny Bravo : "Cum de mă aud vorbind și totuși buzele mele nu se mișca?...". Încă un pas ... Unele lucruri însă par mai încălcate ca la început.