M-am trezit căzut din brațele unui inger rănit de sageata indiferenței. Pe aripele-i de nea se vedeau urmele negre,mai mici sau mai mari , dupa cat de ușor sau geru i-a fost sa suprte greutatea incercarilor.
mainile-i frumoase ii erau impreunate ca pentru rugagiune insa din primul moment puteai observa paloarea lor bolnavicioasa ,inexpresiva , moale ca un aluat ce-și menținea forma doar prin capriciul unei minuni ale fizicii sau poate inexistentei fizici visului meu .
Vesmantul alb ,lung ,lipsit de lumina pe care in mod normal te-ai astepta sa o aiba, inexistenta sau poate doar risipita ,instrainata dar daca nu toutusi atotputernica ,macar o prezenta reconfortanta ,linistitoare.
Aierul din jur parea inexistent sau inghetat ,eliberat din jocul existential folosit ca o jucarie pentru ai sublinia prezenta.Timpul insusi parea eliminat parand doar un adaos neimportant sau poate urmandusi cursul in cu totul si cu totul alta matrita.
Fara sa vreau simteam nevoia imensa de a-i vedea chipul : de o frumusete divina ,inconjurat de bucle blonde ,cu ochii calzi ,blnazi ,intelepti si vii .
Ricai ochii. Icet ,sfios dar hotarat!
Sunt momente cand intr-o clipa poti intelege enigme eterne ca universul revelat intr-o raza de soare ,in penajul superb al unei pasari sau in prezenta ,de un inteligibil dureros,al oricarui alt lucru de acesi valoare..
Chip lunguiet,par negru ,doi ochi caprui incadarati de sprancene negre bine conturate. La inceput mi s-a parut ca citesc tistete, unzambet amar in coltul gurii ,o parere de rau desenata distant intr-un chip atat de familiar,totul accentuat de aripile iremedialbil patate...doar la inceput.caci imediat mi-am dat seama uimit ca zambetul lui era de fapt lumina pura iar ochii flacari vii pe fundaluri castanii . si una cate unca petele incepusera ca prin minune sa dispara si odata cu ele si durerea din inima mea, in sfarsit intelesesm! eram eu !ingerul eram eu ! pt ca pana la urma e deajuns sa vrei pentru a putea si e deajuns sa iubesti pentrua putea fi iunit. tot ce iti trebuie e sa-ti pastrezi speranta ,curajul si credinta .. si poate un zambet trimis din ceruri ..:)
In cele din urma fiecare om poate fi un inger, un deomn sau un muritor.In fiecare din noi exista acea scanteie divina si cred ca unul din cele mai mare daruri care ne-a fost facut e acel ca PUTEM . Putem fi,putem alege ,renunta sau lupta.E nevoie de miracolul credintei,credinta manifestata nu printr-o ideologie sustinuta de un ritual gol,ci crescut in propriul suflet din miracolul dea fi adevarat,din caldura ce se naste intr-o clipa dintr-o inima sincera dar care moare incet si sigur macinata de indoielei sau de frica cand ai uitat cine esti si asta in miile de clipa pretioase in care s-ar fi putut naste atatia "ingeri"...
stau si ma gandesc ca poate noi oamneii am inteles gresit ,poate ne aflam in fata unor usi pe care tot incercam sa le deschidem cu chei gresite detinand in acelsi timp cheile bune trebuind doar sa privim mai atent .. si mai atent pana cand asemeni copilului de 2 ani inteleg ideea si punem intrebarea corecta...
Poate ca sensul vietii nu-l reprezinta faptul ca atare ,istoria existentei noastre cotidiene careia ii acordama atat timp ci mai subtil ,in ansamblu,modul prin care reusim sa dam un sens vietii,sa o facem intr-un fel sau altul sa mearga si cand spunsa mearga nu ma refer la portofel , masina sau casa ci la un zambet, la ocazia de avedea o privire plina de recunostinta sau la oricare alt gest prin care poti atinge un suflet,prin care il poti aduce cu un pas mai aproape de ingerul din el pentru ingerul din tine.
In cele din urma fiecare om poate fi un inger, un demon sau un simplu muritor,o constiinta treaza, corupta sau adormita.Tu cine esti ?