poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ poți să-mi intri în inimă, nu vei citi aceeași carte
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2005-12-05 | |
Noaptea este stăpână absolută peste oameni și lume, cel puțin în acest loc unde mă aflu. Acoperă totul, ca o plapumă pufoasă, într-o îmbrățișare caldă și protectoare sub luminile orașului ce străjuiesc spații și conturează umbre prelungi, precum niște făclii perpetue. E o liniște născătoare de speranțe, doar rulajul câtorva mașini frământă acustica liniară a cetății. O stare de trecere, dulce și amorțită, către încă o zi din noianul vremii.
De fapt, este o noapte specială pe care toți copiii o așteaptă: unii știind deja semnificația acesteia, ceilalți fiind la prima întâlnire cu Moșul. Da, pentru că atunci când va bate gongul în talgerul de întuneric al orei zero iar cerul se va deschide, călare pe un cal alb, va apărea Moș Nicolae, cel aducător de daruri pentru copii. Știu ce este în mintea fiecăruia, cu câtă nerăbdare și emoție îl așteaptă! Oare de unde vine, are daruri pentru toți, își va aminti adresele și, mai ales, îi va ierta pe cei care n-au fost întotdeauna ascultători? Nici vorbă de somn, până și respirația face zgomot! Câtă cumințenie inundă deodată noaptea, fie și numai pentru că în sufletele copiilor există bucurie, frumos și vise! O lume întreagă prinde alte contururi și altă dimensiune, o sumedenie de culori redesenează realitatea. Și nici nu poate fi altfel! Parcă mai ieri așteptam cu sufletul la gură sosirea Moșului... Cuibărită între perne, cu ochii ațintiți înspre fereastra aburită, mă jucam imaginar cu frânturile de lumină ale lunii ce se împreunau cu cele ale focului pâlpâind în sobă. Număram în gând clipele până va fi să fie dimineață, doar atunci putând găsi cadourile. Și când, într-un târziu, somnul era atotstăpânitor, când și chiar focul adormea, se întâmpla minunea: nu mă uita, dragul de el! Iar când mă trezeam, cu părul vâlvoi și privirea leneșă, în mirosul plăcintei de dovleac răzbătând din cuptorul încins, mama îmi spunea să caut sub pernă, că mi-a lăsat Moșul ceva acolo. Și, Dumnezeule, dintr-o dată mă dezmeticeam și cu infinită emoție scotoceam sub așternutul călduț: ce să fie, ce să fie? Și când găseam niște portocale mari și parfumate, eram așa de fericită că nu-mi mai trebuia nimic, credeam că nici nu poate exista altceva mai bun în toată lumea! O adevărată comoară strângeam la pieptul meu mic din care inima stătea să zboare! Niciodată, dar niciodată!, n-am regăsit același gust, aceeași aromă dulce-amăruie și aceleași forme și culoare! Portocalele din anii copilăriei mele... Timpul s-a scurs, mama – mâna dreaptă a lui Moș Nicolae – s-a dus de mult... Și mi-ar plăcea să cred că ea se plimbă în voie printr-o livadă de portocali plini de rod și, acolo fiind, îl ajută în continuare să facă pachete pentru copiii lumii!
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate