,,din bube mucegaiuri și noroi
iscat-am frumuseți și prețuri noi''

Poezia Testament a lui Arghezi, reprezentând un fel de testament al poetului în ceea ce privește estetica ,,urâtului'' ca și dimensiune fundamentală, este un enunț al unei laturi a complexei personalități a lui Arghezi. Influențat de opera lui Charles Baudelaire, imaginile ,,urâtului'' la Arghezi capătă noi valențe, iar înjurăturile, bubele, mucegaiul, veninul nu idilizează răul, nu-i caută nici o justificare. A transfigura oroarea, a fi mai tare decât demonul, murdăria, suferința și prin mijloace poetice a valorifica macabrul, oroarea și mizeria umană este poate, cu mult mai greu decât a scrie despre orice altceva. Arghezi, poetul care a reușit să aducă mucegaiul la inefabil, a dovedit o pasiune constantă în a scoate poezia din antipoezie, de a exploata la maximum și cu măiestrie mijloacele poetice, cutezând să-și metamorfozeze opera ,,într-un ciorchin de negi''. În prezent, poate și datorită urâtului care ne înconjoară din ce în ce mai mult, estetica urâtului este din ce în ce mai prezentă peste tot în viața noastră. Se poate spune că ea chiar ne dictează o nouă formă de manifestare artistică, dusă până la extrem, exploatată din ce în ce mai mult, Corpul uman, organele anatomice intime ale omului, fluidele, rezidurile, imperfecțiunile, deviațiile comportamentale, mai ales cele in care este prezentat contactul sexual în toate formele sale de manifestare, sunt din ce în ce mai prezente în textele literaturii care se declară postmodernistă. Internetul, prin site-urile puse la dispoziția autorilor, ne arată o imagine a acestei nevoi de a transpune grotescul în poezie. Câteodată, se reușește acest lucru destul de bine, dar în momentul în care totul este doar o dorință de a prezenta celorlalți ,,ceva nou'' în materie de grotesc și asta cu orice preț, metamorfoza se opreste la stadiul de porno-manea și asta poate n-ar fi atât de rău dacă lucrurile n-ar fi împinse cu disperare, aproape, până în zona consumului de alcool și droguri, sub acoperirea cuvântului poezie modernă. Războiul declarat între postmoderniști și simpatizanții stilului clasic se duce la fel ca războiul dintre sectele religioase, fiecare dorind să-și prezinte oferta poetică celor care, de fapt, vor stabili care dintre stiluri va fi cel mai apreciat de cititor.