In mine exista trei rafuieli, una permananta impotriva oricarei modalitati de inregimentare a unor idei spirituale sub forma unei religii, a doua, la fel de constanta, impotriva aplicarii acestor precepte religioase prin intermediul bisericilor si o a treia, care rabufneste uneori, impotriva spiritualitatii in sine. Cu alte cuvinte, dezacord total cu aparentele si dezacord partial cu esenta.

Existenta unui sistem valid de idei morale aplicabile indiferent de timp sau spatiu este un nonsens sacerdotal. As starui asupra a trei exemple, care ar trebui sa dea de gandit si sa valideze afirmatia mea privitoare la extrema relativitate a sistemelor axiologice.

Un individ a comis un jaf armat urmat de dublu asasinat intr-o parcare din USA. Prin respectiva parcare trecea linia de demarcare dintre doua state, iar el a picat sub jurisdictia acelui stat care avea antecedente judiciare pro-pedeapsa capitala. Drept urmare a fost executat, fapt putin probabil in eventualitatea in care ar fi fost judecat in statul adiacent, unde ar fi scapat cu inchisoare pe viata.

Pana acum nu mai mult de o suta de ani era ceva normal sa te complaci in consumul temperat de droguri (pana si Coca-Cola continea 30 mg de cocaina in fiecare sticluta la inceputul secolului XX). Astazi, pentru 3 acuzatii de detinere (nici macer comercializare) de crack (o forma purefiata a cocainei) poti sfarsi cu vreo 20 de ani de inchisoare, daca nu chiar mai mult.

Celor care vor critica alegerea exclusiva a exemplelor mele din aria judiciara, as vrea sa le clarific o frecventa confuzie religioasa - dupa 2000 de ani de crestinism noi continuam sa traim dupa arhaicele legi ale lui Moise.

Morala crestina, initiata de Iisus intr-una din predicile sale, in care reformuleaza decalogul s-ar putea simplifica la:
Nu numai fapta, ci si gandul in sine este pacatos. Te-a tentat cumva bunul altuia? taie-ti mana! te-ai gandit la adulter? pedepseste-ti carnea!
Cati dintre crestinii de azi traiesc dupa acest draconic sistem moral? Nu foarte multi... in schimb am delegat bisericile cu gasirea unui compromis pentru noi, a unei sistem de schimb care sa faca totusi accesibila promisiunea raiului.
Bisericile trebuie sa se adapteze perpetuu nevoilor sociale, trebuie sa se reinventeze continuu, prin insasi definitia lor. Ce-ar fi daca am continua cu practicile, perfect justificate moral la vremea lor, vanatorilor de vrajitoare si torturilor inimaginabile ale inchizitiei?
In incapacitatea de reinnoire rezida problema islamului. Sarmanii de ei, nu au reusit sa scape de complexul razboiului sfant, si acum poarta o cruciada anacronica impotriva capitalismului si a iudaismului. Singura tara, care a reusit sa scape de haturile profetului este Turcia si intr-o oarecare masura Pakistan. Desi pare greu de crezut, in unele tari musulmane barbatul are drept de viata si de moarte asupra nevestii fara sa fie raspunzator in fata legii, iar adulterul se pedepseste prin uciderea cu pietre. Norme morale perfect valide in sistemul lor referential.
In schimb, in mai putin de o treizeci de ani, este inevitabila acceptarea de catre bisericile crestine a casatoriile intre persoane de acelasi sex, si chiar permiterea adaugarii acestui nucleu familial a unui orfan adoptat. Imi permit chiar sa afirm ca suicidul, sub forma eutanasiei asistate de medic, va deveni acceptabil inaintea sfarsitului de secol. Deja exista cimitire pentru animale, iar slujbele tinute pentru ele certifica credinta in existenta unui suflet ce rezida in ele, cu toate implicatiile etice ce deriva de aici – vegeterianism si deconsolidarea industriei animalelor domestice.
Sunt constient de caraghioslacul scalambaielilor mele la adresa dogmelor si moralitatii, dar atata vreme cat in numele unor idei religioase oamenii sunt mai mult decat disponibili sa ucida sau sa se lase ucisi, cred ca justificarea lor se regaseste intr-o nevoie de continua reevaluare a bisericii si a exigentelor sociale carora nu le mai corespund.
Trebuie tinut minte – preceptele morale, ca si sosetele, nu pot fi carpite la infinit, iar din cand in cand trebuie schimbate.