Afară ploua.. era o seară caldă de august iar mirosul ierbii verzi din fața casei umplea aerul. Luna își purta traectoria sa obișnuită iar copacii de lângă geamul ei își lăsau crengile să danseze în atingerea vântului domoale.
Stropii calzi de ploaie cădeau pe pământul uscat hrănindu-i plantele și micuțele viețuitoare care din când în când licăreau în iarba deasă și verde. Păreau că sunt inexistente dar curios că și cele mai mici făpturi au nevoie de o picătură de viață.
Lumina din odaia cu vedere la peisajul cald de afară supraveghea ființa micuță și gingașă ce își așternea sentimentele pe o coală albă de hârtie. Era o fată tânară cu părul lung de o culoare brună; ochii ei se asemănau cu ochii unei căprioare iar culoarea pielii ei se asemăna cu nisipul fierbinte de pe o plajă exotică. Mâinile ei erau impreunate și confuză privea asupra scrisorii ce o avea așternuta pe genunchi. Încet iși închidea ochii, iar genele ei lungi și negre puteau ieși în evidență; zâmbetul ei se asemăna cu dimineața caldă într-o zi de vară.
Sunetul moale al unui fulger de dincolo de fereastra i-a atras privirea; privea afară și părea că se oglindește în ochii mei, dar ea nu avea cea mai mică idee că eu eram acolo.
"Sunt aici și am grijă de tine.." îmi doream să-i spun fetei cu ochii căprui, dar fără rost.. ea nu mă putea auzi.. cu atât mai puțin vedea. Privirea mi-a coborât și s-a oprit asupra unui tuf de trandafiri albi ce se aflau sub fereastra fetei pe care o iubeam. Eram puțin trist dar fericit pentru că ea era mereu acolo.. așteptându-mă..
Cu pași micuți, se plimba prin camera de culoare galbenă căutând parcă să afle taina unui important mister. Privea spre fereastră din nou.. privirea ei ntâlni acum privirea mea dar.. probabil era fixată asupra ploii de afară.. Ce păcat că nu mă putea vedea.. De ce oare doare așa de tare? O am în fața mea.. o iubesc.. o vreau, îmi doresc să o iau sub aripa mea protectoare dar degeaba,, nu pot face nimic decât să aștept..
Pielea ei aurie se afla în contrast cu galbenul ce învelea camera iar perdelele albe de dinăuntru se asemănau cu dantela alba pe care o mireasă o îmbracă în ziua nunții.
"Te voi aștepta cât e nevoie" gândea fata cu părul lung.
"Nu vei regreta.." îmi ziceam eu în sinea mea. "Nimeni vreodată nu te va iubi cum te voi iubi eu.."
Trebuia să plec acum.. Mi-am luat rămas bun de la frumoasa mea fetiță săruntându-i gura mică din priviri; apoi mi-am luat zborul în îmbrățișarea ploii calde până în locul unde i-am promis că o voi aștepta.. "Voi fi mereu îngerul tău și niciodată nu te voi lăsa singură. Voi fi mereu lângă tine.. dacă nu cu prezența, voi fi cu sufletul.. voi veni și voi pleca..precum ploaia caldă de afară.."