Aveam sa primesc intr-o zi o cutie. Nu ma asteptam sa pretuiesc continutul ei atat de mult. Ca un copil in fata unui cadou sclipitor, am desfacut funda cu degetele tremurande. Ma chinuiau intrebari puse inca din vremuri vechi. Cutia imi dezvaluie ca un boboc ceea ce ascundea, iar eu raman surprinsa, cu privire interogativa. Nu am gasit decat… decat o pana si o picatura dintr-o lacrima, invelite cu grija in fulgi de trandafiri. Am atins pana si mi-am pus lacrima in palma.. Intrebari chinuitoare… De ce eu, de unde cutia cu darul nefiresc, ce semnifica cele 2 elemente ale mediilor acvatic si aerian? Ma uitam pe fereastra cum se scutura soarele din adancurile sale, cum ploaia sufoca bland pamantul. Venea, incepea, se construia un nou anotimp.
La putin timp aveam sa aflu ce a adus pe pragul meu acea cutie neinteleasa. Tu erai, Suflete! Era lacrima ta nascuta dintr-o speranta, era pana ta, rupta pentru renasterea mea. Stiai ca aripile mele erau inghetate de durere, crispate de sarea din lacrimile sterse usor in seri cu pistrui argintii. Stiai ca ai putearea sa mi le incalzesti asa cum stelele primesc iubirea Soarelui. Mi-ai plans pe degete cu zahar, m-ai acoperit cu verde pe capilare, mi-ai uns ochii cu miere. Mi-ai inflorit irisul in ochi de mi-au saltat genele. Aveam sa aflu cat de dulce poate ucide o privire, o moarte dintr-o moarte care a dus la viata pe care o palpez cu buzele, o chem cu obrajii si o iubesc cu sangele cald.
As muri cu tine intre gene!