Eu și restul lumii
“ Sunt un laș, nu pot îndura suferința de a fi fericit.”
Keats




Tu nu mă iubești cu cavalerism
Pentru că dragostea nu e un Platon
Fericit de singur,
Ci mă îndrăgostești cu pasiune
De mâinile și ochii tăi
Care-mi lasă o mare gaură neagră
În piept.
Zilele seamănă tot mai mult cu nopțile,
Iar noaptea o putem împărți
În mai multe vise tragice
De amor.
De azi și până la urmatorul păcat
Prin tine nu mai e mult.
Ar trebui să mă împrietenesc
Cu un filosof care să
Mă întrebe în miezul nopții,
Doar atunci când sunt cu tine,
Ce este dragostea.
Și apoi am căuta o cale
Spre nefericire și mizerie
Și toate le-aș găsi prin tine.
Iau o gura de aer
Într-o gară numită visare
Pentru ca apoi să îmi țin
Respirația până anul viitor,
Când nu vom mai găsi
Scaune libere la balcon
Ca să putem urmări o lume în plină
Contrazicere.
Și atunci îți spun să iei un ghem de ață
Și să-l deșiri până la tine
Ca să nu mă pierd.
Din când în când, te rog să mai
Agăți de fir câte o femeie care
Să-mi poată spune cât
De tandru ești în lumina neonului.
Pentru că totul se vinde
Astăzi
M-am gândit că poate
O să mă găsesc vreodată
În portofelul tău
Și astfel vei avea nevoie de mine.
Dar cum lumea are idei
Mereu diferite, iar eu
Sunt prea puțin romantică
Și pentru că mereu o să-mi lipsească
Ceva (un metru până la disperare
Sau până la tine)
Mă gândesc serios
Să-ți spun că te iubesc…