Plutesc mereu deasupra abisului dureros al omenirii;Incerc din rasputeri sa nu cad fiindca o data cu caderea mea se va fi desprins un astru din cerun infinit.Este,insa, prea grea, mult prea greu sa ma abtin, caci banalul shi rutina ma atrag spre ele...ma cheama spre neantul comun noua,tuturor...Cand spun ca are sens...ceva din ceea ce simt..sau ce gandesk...ma inshel mereu..chiar shi akum,ca intotdeauna...
Viata?Ce e viatza?O complexitate de trairi,sentimente shi senzatzii...stimulii acestei complexitatzi sunt reprezentatzi de banalitatziile cotidiene...de aceleashi shi aceleashi lucruri...ca un vis cu aceeashi traiectorie desfashuratoare...
Un chip...un suflet...doua aripi...ashtept demult sa simt...dar ce?Ce ash mai putea sa simt cand nici makar nu shtiu ce simt..ash vrea ca , ajutata de aripile plamadite de El ,sa ma inaltz ..pana la limita...Limita??...Dincolo de imaginatzie..dincolo de palpabil,real.
O varsta,prioritatzi, interdictzii.Mereu LA FEL!!Oricat de mult ash incerca nu cred ca vreodata ash putea schimba ceva...nu cred ca ash putea sa schimb ceva din acest abis intunecat...pentru ca pana la urma asta este tot ceea ce inseamna viatza..un abis intunecat..shi fiecare nu vede in fatza lui decat cei 10 metri...indeajuns de mult inkat sa se poate fereaska de orice fel de obstacol..in asha fel inkat viatza LUI shi NUMAI a LUI ,a unui singur individ sa poata fi lipsita de greutatzi...
Avem cu totzii acelashi drum...suntem incadratzi totzi in acelashi peisaj...traim ,oarecum, un vis comun..shi totushi suntem ATAT de indepartatzi!!Suntem straini de tot ceea ce ne inconjoara..shi asha vom ramane mereu pentru ca suntem prea slabi sa putem merge mai departe....