Bun, tocmai am terminat Orasul si cainii a lui Llosa si cum creierasul meu simte nevoia unei lecturi mai putin consumatoare si acaparatoare si cum prietenii mei, de cate ori vor se intreaba mai, ce ii trebuie lui puck? imi cumpara carti, m-am hotarat sa incep o carticica mica si cocheta ca prezentare tocmai numita Homo faber a lui Max Frisch. Paranteza. Sunt intr-o pauza calduta de scris si mi-am promis ca, de cate ori imi vine sa scriu vreo poezie doar de dragul vedetismului incipient, mai bine imi dau peste degete si ma intorc la lucruri serioase.

Sa revenim. Max Frisch, never heard of him before, nu dati cu pietre, dar aman sa aflu cine e dupa ce termin lectura. Nu stiu cum se intampla ca ultimele romane citite de mine au sfarsit prin a fi ecranizate mai devreme sau mai tarziu. Poate asta e destinul unei carti bune sau cel putin interesante. Spre bucuria mea nu am vazut nici unul.

Zice asa coperta 4: „romancier, dramaturg, eseist ( elvetian) …Max Frisch a fost unul din gigantii literaturii sec XX’ Eu zic ca totusi, chiar daca a murit, tocmai si-a castigat dreptul de a fi mereu la timpul prezent in literatura. In fine. Impresionant.

Si facem cunostinta cu personajul care parca te avertizeaza de la inceput ca asta e el si, daca nu iti place de el, treaba asta nu il intereseaza. Un monolog aparent interior la care noi suntem spectatori detasati. Un personaj taxat de ceilalti drept un cinic, el spune ca e doar realist. Un singuratic putin nevrotic pe care compania oamenilor, inclusiv a femeilor, il plictiseste. Quote: Unele din cele mai fericite clipe pe care le cunosc sunt acelea cand, dupa ce am plecat dintr-o societate, ma urc in masina mea,inchid portiera, pun cheia in contact, deschid radioul, imi aprind o tigara cu bricheta electrica si demarez cu piciorul pe accelerator, oamenii ma stanjenesc, chiar si barbatii. Cit despre starea de spirit, nu constituie pentru mine o problema, cum am mai spus. Uneori devii slab, dar e o stare trecatoare. Sunt fenomene de oboseala! Ca la otel. Sentimentele, asa cum am constatat, sint fenomene de oboseala, nimic altceva...

Si asa incepe calatoria personajului care se lasa dus de prima dorinta, de impuls, de mana sortii desi nu crede in asa ceva cu siguranta. Cel putin inainte ca numita soarta sa inceapa sa se joace cu el. Si evenimentele se leaga unele de altele fara sa se poate protesta.
Printre lucrurile care m-au impresionat pe mine a fost felul in care fenomenul mortii este acceptat de personaj. Detasat daca nu chiar minimalizat. Scena filmarii prietenului sinucis este remarcabila. Chiar nimic nu il poate misca? Citind mai departe vom descoperi ca nu e asa. Mr Faber este uman si are slabiciuni. Mr Faber poate iubi. Mr Faber se indragosteste, din nefericire, tocmai de cine nu ar trebui si astfel zeii ( oh ce ciudat sa se gandeasca la asta tocmai un tehnician ca el), repet, ZEII se vor razbuna.

O carte care atinge un subiect tabu, va las placerea de a descoperi singuri care e acela.

Mi-a mai placut mult felul in care a descris atmosfera desertului mexican . Cand esti acolo esti un indian. Unii nu se mai intorc. Arsita, copiii maya privind, bere, nu exista limita temporala, orice e in afara nu exista de fapt. Ai putea trai asa pentru totdeauna sau te-ai putea spanzura cu o bucata de sarma. Doar asigura-te ca inchizi usa sa nu intre acele pasari negre si sa te manance.

Calatoria lui nu se opreste aici, personajul se schimba, devine uman si vulnerabil si asistam la faramitarea si pierderea controlului. De-ar fi putut da timpul inapoi.

Si cercul se inchide.