departe în noi
bat clopotele a mirare.
au înzăpezit demult cerurile
dar noi tot le ieșim în întâmpinare
cu un zâmbet, două,
un mănunchi de iluzii
și o viață bună de stat pe gânduri.
de o vreme am început să șchiopăt,
mi s-a agățat drumul de gleznă
e un drum bun,
cu urme de oameni
le iau de mână
și ne-om așeza în fereastră
așteptând să se-ntâmple ceva.
să-mi cadă toamna în tâmple,
să-ți plouă a frunze
să plec, să plâng, să râd,
să prind zvon de întoarceri.
să adormi și să mă prinzi
într-un alt vis,
unul cu grădini de fluturi albi
și cu vești despre mine.
mai e timp până se crapă de ziuă
- și dacă nu mai e
iau o noapte la schimb,
astea se găsesc ușor
Pe urmă ne întoarcem și noi
la ale noastre.