As avea cateva nemultumiri privind viata-mi. Dar cand totul se apropie de final, ce-ar mai putea fi de spus.
Dupa cum spune si cantecul, mi-am trait intelesul lumii dupa cum l-am inteles si nu-i mai astept o alta acceptiune, pe care nu mai am timp s-o cercetez infrigurat de un rezultat intarziat.
Sunt singur in certitudinea pe care mi-o acord, de asta data sigur de ceea ce urmeaza in imediata mea vecinatate.
Sunt plin de ceea ce-am trait si gol de ceea ce ma va petrece.
Nu plang ceea ce nu cunosc, nici ceea ce-ar fi fost, nici macar dorinta de-a fi fost, ci toate acestea impreuna.
Ar trebui sa va spun si despre prieteni; sunt si ei strecurati printre parerile mele eronate despre jovialitate. Sunt, caci au fost, dorinta unei mici escapade si confirmarile acesteia, sunt o apa si-un pamant, pe taramul numit congruenta.
Sunt proasta mea intelegere in lumea lor noua, plina de viitor.
Cat despre ai mei, cei ce m-au descoperit, spun doar de bine, pentru ca asa si este si, trist, adevarat si crunt, i-am dezamagit prin simplu fapt ca am simtit mai mult si prost decat si-ar imagina.