***...***
Amintirile sunt acele clipe ce rămân neșterse în memoria cuiva, care au impresionat spiritul unui om. Păstrăm în amintire chipul omului drag. Pentru unii acest chip este al mamei care s-a aplecat spre ființa ta din prima clipă a vieții și până ai plecat departe în lume. Păstrez în suflet chipul mamei văzut într-o fotografie, mult mai târziu , când eram destul de mare pentru a putea citi. Toți cei care îmi vorbeau despre mama mea spuneau că era o femeie frumoasă, dar care s-a stins foarte repede răpusă de o boală pentru care încă nu se descoperise medicamentul, tuberculoza. Eu nu i-am păstrat chipul real în memorie, dar în sufletul meu este mai frumoasă decât în fotografie.
Am păstrat-o în suflet oriunde și oricând, păstrându-i o amintire greu de descris în cuvinte. Dorința mamei a fost să ajung profesor, dar viața nu m-a dus pe acel drum, însă am ajuns maistru, profesând această meserie 21 ani, acesta ar fi echivalentul unui profesor, căci și maistrul este un fel de pedagog, dar cu alte mijloace. Am fost întotdeauna aproape de oameni, respectându-i, așa cum mi-am respectat și colegii de muncă, nu am făcut nici un fel de diferențieri între muncitor și maistru. Astfel am considerat că visul mamei a fost îndeplinit, făcând din meseria mea una didactică, așa cum și-ar fi dorit mama. Numai cei care n-au avut în viața lor o mamă lângă ei, pot spune ce mult înseamnă mama și cât de mult le-a lipsit în decursul vieții.
Cei care mai aveți mame respectați-le. Veți dovedi prin asta înaltul simț al umanității. Mai multe nu vă pot spune.