Imi plac mainile. Ma uimeste cat de multe poate sa transmita o strangere de mana, o atingere.
Mainile unui om pot spune multe. Ca e un vreun pictor sau pianist, vreun functionar sau vreun om simplu care munceste din greu. Mainile pot fi ingrijite sau nu, degetele grasute sau fine, scurte sau lungi. Rar mainile sunt la fel. Ma refer la forma lor. Mainile ne dau unicitate prin amprentele digitale, prin acele brazde extrem de fine care le strabat fata lor palmara dintr-o parte in cealalta si care nu sunt identice cu ale altcuiva. O mana mare si aparent grosolana poate sa mangaie cu duiosie, in timp ce o mana mica si fina poate sa loveasca cu ura. Am vazut maini ca niste perne de puf cu degete scurte si groase ca niste carnaciori, care operau, suturau si reparau cu mare finete si precizie ceea ce din pacate natura, sau omul in inconstienta lui, a produs asupra propriului organism... Am vazut mainile cu pielea brazdata de cute ale bunicii mele si am realizat cat de fericita sunt ca inca le mai pot vedea. Ce grozav e cand atingi varfurile degetelor tale de cele ale persoanei iubite, avand ochii inchisi si concentrandu-te doar la acea atingere prin care vrei sa ii transmiti tot ce simti. Ce bine e cand esti mic si te iau mama sau tata de mana si stii ca atat timp cat mana ta e in mana lor nimic rau nu se poate intampla. Si senzatia asta se perpetueaza ulterior in timp, si cand esti indragostit astepti sa te ia de mana si sa ti-o tina ferm, dar tandru...

Ce bine ca putem scrie, ce bine ca putem sa tinem un pahar, ce bine ca putem desena, canta la un instrument, ce pacat ca unii nu o mai pot face... ce rau e ca unii nu au putut niciodata, fara ca sa fie vina lor... Se spune ca o mana rece e mana cuiva sincer. E o prostie. Se mai spune ca dupa felul in care un om isi tine mainile poate fi caracterizat. Asta cred ca e partial adevarat. Limbajul corpului poate spune multe uneori.

Ceea ce e cert e ca avem nevoie de atingere pentru a exprima ceea ce simtim... si... incepem cu atingerea mainilor...