toamnă. petrecere. chef. politicieni de rangul doi (dar
foarte influenți), jurnaliști, băutură, veselie.
la un moment dat, un ziarist al vremii mă apelează:
„poetule!”…
un politician, foarte volubil, amuțește brusc. se uită la
mine: „tu ești poet?”
„da, zic, oarecum…”
se ridică precipitat: „vino cu mine!”
ajungem într-un separeu, scoate un teanc de hărtii dintr-o geantă din piele, îl pune pe masă (erau poeme), apoi dă să se așeze, dar simte că îl jenează ceva. scoate un pistol de sub haină, îl aliniază lângă hârtii, se așază pe scaun și se uită la mine: „ce părere ai de poeziile mele?!”

ce părere puteam să am?!

oricum, era un octombrie frumos, prin anii ‘90…