Al-Latif este unul dintre numele lui Dumnezeu care în lumea arabă înseamnă „bun”. Latif poate fi, de asemenea, un nume de gen masculin, ca formă scurtă a lui Abdul Latif, care înseamnă „slujitorul cel blând”, iar în forma sa feminină este Latifa, „Al-Latif”, care înseamnă „Subtilul”.
Latif este cel mai sărac cerșetor dintr-un oraș din Orientul Mijlociu. În fiecare noapte doarme la intrarea unei alte case din piața centrală a orașului. În fiecare zi stă sub un alt copac cu mâna întinsă și privirea pierdută în gânduri și, seară de seară, mănâncă numai ce primește de pomană. Dar, pentru a simți că merită pomana pe care o primește, se oferă să răspundă la întrebări în schimbul unor monede pe care le acceptă numai dacă cei care i le pun în podul palmei sunt mulțumiți de răspuns.
De aceea, în ciuda înfățișării sale ciudate și a felului în care își petrece zilele, Latif este considerat de toți cei care îl cunosc cel mai înțelept om din oraș, nu atât datorită inteligenței sale, cât datorită bogatei sale experiențe de viață pe care o trăiește atât de modest.
Într-o însorită dimineață regele în persoană a apărut în piață. Înconjurat de gărzi acesta trecea printre tarabele pline de fructe, cadouri și bibelouri și, în mijlocul mulțimii de oameni, îl întâlnește pe Latif care dormea la umbra unui stejar și i-a întrebat pe sfetnicii săi cine era. Unul dintre ei i-a spus că se afla în fața celui mai sărac dintre supușii săi și, totodată, în fața unuia dintre cei mai respectați oameni pentru înțelepciunea sa care, în schimbul răspunsurilor pe care le oferă întrebărilor ce i se pun, acceptă să fie plătit dacă aceste răspunsuri, cei care le primesc le consideră înțelepte.
Regele s-a întors apoi spre Latif și i-a spus:
- Dacă îmi răspunzi la o întrebare, îți voi da această monedă de aur.
Latif s-a uitat la el și a răspuns:
- Dacă îți place răspunsul... Care este întrebarea ta?
Iar regele i-a pus o întrebare complexă care îl frământa de zile întregi și pe care nu o putea rezolva. O problemă legată de active și resurse pe care analiștii săi nu reușiseră să o rezolve.
Răspunsul lui Latif a fost precis, sensibil și creativ.
Regele a fost surprins și a lăsat moneda la picioarele cerșetorului și apoi și-a continuat drumul prin piață gândindu-se la ceea ce se întâmplase.
A doua zi regele a reapărut în piață. S-a dus direct la locul unde se odihnea Lafit, care de data aceasta era lângă trunchiul unui măslin. Din nou regele a pus o întrebare și din nou Latif a răspuns rapid și înțelept. Suveranul a fost din nou surprins de atâta luciditate.
– Latif, am nevoie de tine, a spus regele, sunt copleșit de deciziile pe care trebuie să le iau ca rege. Nu vreau să fac rău poporului meu și nu vreau să fiu un conducător rău. Îți cer să vii la palat și să-mi fii sfătuitor. Îți promit că nu vei duce lipsă de nimic, că vei fi respectat și că poți pleca oricând dorești... Te rog!
Surprins, Latif, după ce s-a gândit câteva minute, a acceptat propunerea regelui.
În aceeași după-amiază, Latif a ajuns la palat, unde imediat i s-a dat o cameră luxoasă la doar câteva sute de metri de dormitorul regal. În cameră a fost întâmpinat cu o cadă de apă caldă plină de arome cu esențe de parfumuri dintre cele mai scumpe și aromate.
În următoarele săptămâni consultările regelui au devenit ceva obișnuit.
În fiecare zi, dimineața și după-amiaza, monarhul își chema noul consilier pentru a-l consulta cu referire la problemele regatului, la viață sau cu privire la îndoielile spirituale personale. Latif răspundea întotdeauna cu claritate și precizie.
Noul venit a devenit astfel interlocutorul preferat al Regelui.
Trecuseră trei luni de când ședea în palatul regal și toate deciziile și hotărârile monarhului erau intens împărtășite cu stimatul său consilier.
Evident că acest lucru a dezlănțuit invidia tuturor curtenilor care vedeau în cerșetorul-consultant o amenințare la adresa propriei lor capacități de a fi parte din deciziile împăratului și, ca atare, un potențial prejudiciu adus intereselor lor materiale.
Într-o zi, toți ceilalți consilieri au cerut o audiență la rege și i-au spus foarte circumspect și pe un ton foarte grav:
– Latif, prietenul tău, cum îl numești tu, complotează să te doboare!
– Nu se poate, spuse regele, nu cred!
– O!... Poți vedea cu ochii tăi, au spus cu toții! În fiecare după-amiază pe la ora cinci, Latif se strecoară afară din palat în aripa de Sud și intră în ascuns într-o cameră unde se întâlnește cu cineva în secret și nu știm cu cine. În unele dintre acele după-amiezi l-am întrebat unde se duce și a răspuns evaziv. Atitudinea sa ne-a alertat și ne face să credem că prin ceea ce face conspiră împotriva ta.
Regele s-a simțit dezamăgit și profund rănit. A considerat că trebuie să se încredințeze de cele ce i se spuseseră.
În după-amiază următoare, la ora cinci, aștepta ascuns în umbra de sub colțul unei scări. De acolo a văzut cum Latif a ajuns la o ușă, s-a uitat de-a stânga și de-a dreapta și, cu cheia care îi atârna de gât, a deschis ușa masivă de lemn după care s-a strecurat pe furiș în cameră.
– Ai văzut, au strigat curtenii, ai văzut?!...
Urmat de garda personală monarhul a bătut la ușă.
Din interior Latif a întrebat:
– Cine e?
– Eu sunt Regele, a spus suveranul, deschide-mi ușa!
Latif a deschis ușa. Nu era nimeni acolo în afară de Latif. Fără fereastră, fără ușă secretă, fără un mobilier în care să se poată ascundă cineva. Pe podea era doar un blid vechi de lemn, un toiag într-un colț, iar, în mijlocul încăperii, o tunică ponosită atârnată de un cârlig agățat pe tavan.
Regele l-a întrebat:
– Complotezi împotriva mea, Latif?
Latif a răspuns:
– Cum poți să crezi, Majestate, așa ceva? De ce aș face așa ceva?
– Dar vii aici în fiecare după-amiază în secret. Ce cauți dacă nu vii să te întâlnești cu cineva? De ce vii în această casă pe ascuns?
Latif zâmbi și se îndreptă spre tunica zdrențuită atârnată de tavan, pe care o atinse ca și cum ar mângâia-o, și îi spuse regelui:
– Cu doar șase luni în urmă, când am ajuns sfetnicul tău, singurul lucru pe care îl aveam era această tunică, acest blid și acest toiag de lemn. Acum mă simt atât de bine în hainele pe care le port, patul în care dorm este atât de odihnitor, respectul pe care mi-l acorzi este atât de măgulitor și puterea pe care mi-o oferă locul meu lângă tine este atât de fascinantă... Dar vin în fiecare zi să văd tunica ponosită, blidul de lemn și toiagul în care m-am sprijinit de-a lungul neputințelor mele, pentru a nu uita că toată înțelepciunea mea pe care tu o afli în sfaturile mele este generată de timpul în care numai pe acestea le aveam.