Viața ca o petală-n vânt s-a dus,
în burta mamei soarele-a apus.
Cărbuni aprinși sub tălpi țopăitoare
la început atât de sincer m-ai mințit:
nimeni nu moare, nimeni nu moare!
Abia când am văzut-o de departe
pe dom'șoara ce zâmbește
și ține-n brațe o Carte
am corectat culoarea: negru
negru-nchis.
Ce-a fost, a fost
rămâne un vis.
Și mâna ta cea albă ca zăpada
îmi desenează rana
poveste ce se scrie întruna
până ce gerul crapă cana.