construiesc hărți pe trupul incandescent
al sinapselor atâtor crabi filiformi,
ca un memento al distanțelor lor
fără ecran / fără ecou,
repere ascunse într-o stâncă
portocalie.

pe această insulă,
umbrele se alungesc în ritm de flamenco,
apoi dispar, înghițite de valuri
și de pești abisali / expresii fără contur,
centrul alb al acestei priviri
camuflate.

nu e nevoie de busolă,
doar de urmele de pași pe această consolă
a sufletului meu / când naufragiații devin
crabi filiformi / cicatrici și un ghem de ciulini
într-o stare de metamorfoză.

mă întind pe această plajă a cerului crom,
ascult cum pulsul planetei se amestecă,
la limita unui somn liniștit,
cu semne ale vechilor amoniți
și culoarea unui nou răsărit
într-un corpus al unei clipe,
lăsată-n tăcere.

la capăt
rămân doar contururile
unui labirint lent / un algoritm fracturat
și gândul nopții ce vine –
coduri ascunse / impulsuri
și întrebări interzise.

mă înfășor în cuvinte,
pe cale să devin un
castel de nisip.