poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ stejarul
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2024-08-18 | |
Aveați hainele rupte și îți atârnau pe oasele și pe trupul răblăgit și uscat
Pe un trup slăbănog Se târăsc hainele, pe dumneavoastră, vă vin cam lălâi, nu vă deranjează În carne, aveți opririle mele și cărți de joc, asul driblează nebunul și moartea Parcă, din față, îți ieșeau ochii de argint albastru și sclipitori, vii Clipoceau întrebări, în unu și în zero, codul binar, cum altfel să se formeze destinul, Ce faceți cu ochii aceia, sunt ai dumneavoastră, Ai cui sunt viii dumneavoastră ochi albaștri, ați iertat Pescărușul... Vă conjur, ce faceți cu brazdele de la ochi, le zăgăzuiți, încercați... Pădurea este vindecarea prin frunze, este licoarea din vânt Nu mai îmi doresc nimic, nu văd nimic, decât prin ochii mei căprui Ai femeii mele foarte bătrâne, pe care am pierdut-o, acum douăzeci de ani Știți cum să dați un ceas înapoi, nu știți, nu folosiți, îți enumeri greșelile tale și ale altora Era mai în vârstă, de la ea știu absolut totul În fiecare dimineață mănânc puțin unt Îmi aduc aminte greșelile mele și ale altora, cam aceasta fac de douăzeci de ani Acest obicei mi-a rămas de la ea, unt și cu carne de pui, puțin castravete, ardei Ca să rămân sănătos, pentru că este ieftin și bine, sănătatea aceasta carnală Ce este ieftin și ce nu este ieftin, domnule? Taci, și tu ești înțeleaptă, eu încă am carnea de lapte-mbrânzit și prea ud Poate nu este ieftin să mergi la pădure și să îți bagi nasul cam tâmp în conurile de brad Vedeți, nasul meu uscat cum se bagă prin pădure, mirosind ciupercile și câinii dumneavoastră În rest, nimic nu contează, totul este deșertăciune Iar Solomon era, de fapt, un mare deșert, fără iubirea deplină a Bachebei... Ce contează, domnule? Iisus, poate... Să nu Îl trădezi pe Cristos. Deși toți L-au trădat, în noaptea aceea, între măslini... Dar știți, domnișoară, femeile L-au iubit, nu L-ar fi vândut niciodată... Își rupeau hainele de pe ele, ca să Îi curețe fruntea, cu ele, sângele de pe răni. Ce vindeți, domnișoară? Nimic. Nu știu, tarabe de dorințe le vând și stau, domnule, în mine însămi, neînsemnată ca un eremit Și mie îmi plac ierburile și frunzele, în ele stă balsam și batistele mele mai stau Pădurea este vindecarea prin frunze, este licoarea din vânt Nu mai îmi doresc nimic, nu văd nimic, decât prin ochii mei căprui Care sunt încă proaspeți, la mine, în căpătâi. Văd râul cum curge și îmi este destul. Nu vreți niște unt? Mai este puțin... Dar, nu știu cui să îi mai dau hainele pe care le las în urmă De mari... Am slăbit... Îmi sunt mari... Nimănui... Omul are de toate. A zâmbit... Omul slab le poate pe toate. Și atunci? În cap am acești doi ochi, îi vedeți, acești doi ochi, domnișoară... Iar eu îi priveam acei doi ochi albaștri Din cap, cum îi tremurau foarte vii și aprobau lumea, șotroanele ei.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate