Duminica înmulțirii pâinilor este duminica veșnicei dăruiri pentru că aici ni se descoperă faptul că trimiterea mulțimilor pentru a-și căuta hrana cea de toate zilele, cea spre ființă, trebuie împlinită prin cunoaștere, anume cunoașterea celor care nu pot fi cumpărate. Hristos trimite oameni, adică pe ucenicii Săi, să ofere hrană altor oameni. Nu le cere acestora să trimită oamenii să-și căuta hrana. El le cere să dăruiască oamenilor hrană în același fel în care El le-o dăruiește. Și aceasta pentru ca ei să înțeleagă că El este singura hrană de care are nevoie întreaga omenire. Că, în lipsa Lui, lumea nu va avea niciodată hrană suficientă. Că mereu lumea va fi în căutare de margini infinite în care își imaginează că va afla moduri de perpetuă generare de inedite orizonturi ale ființei umane.
Sintagma „hrănirea mulțimilor” trebuie abordată, prin urmare, ca o metaforă, ca un semn ce reprezintă mulțimea primară și capacitatea acesteia de a genera mulțimi ulterioare. Hrana de acest tip este creatoare de adâncuri și înălțimi, de tensiuni dinamice din a căror torsiune izvorăsc căutătoare spirale care prin volutele lor piruete se ridică și se coboară concomitent în sine. Ucenicii lui Hristos, cei dintâi dintre toți cei care Îl vor urma, nu înțeleseseră însă și încă faptul că în desaga inimii lor Hristos pusese merindele vieții veșnice. În inima lor, cinci pâini și doi pești pulsau ca puținul lumii în care trăiau. În inima lui Hristos, cinci pâini și doi pești constituiau tot ceea ce avea lumea nevoie pentru a rămâne veșnic vie.
Pentru Sfinții Părinți, precum Ilarie de Poitiers, cele cinci pâini aminteau de cele cinci cărți ale Legii Vechi, iar cei doi pești, de proorocii Vechiului Testament și de Sfântul Ioan Botezătorul care sunt imaginea împlinirii tuturor prorocirilor premergătoare și prevestitoare ale Întrupării lui Hristos. În acest fel este creat aici un cadru eshatologic în care Legea Veche, precreștină, este deja purtătoare de Legea cea Nouă, de Legea lui Hristos. Asemenea unei nuci al cărei sâmbur poartă în carnea ei toții nuci din care a crescut și, totodată, toți arborii care vor răsări din carnea viitorilor sâmburilor pe care îi poartă deja în miezul ei. Și aceasta fiindcă Legea, veche sau nouă, este toată a lui Hristos. Și este și pâine și pește și, în acest fel, integral reprezintă toată hrana lumii. Trecutul afundat în viitor.
Pe de altă parte, Hristos cere apostolilor să împartă pentru ca, la rândul lor, să ceară același lucru ucenicilor lor. Este un act apologetic cu valențe pedagogice. Harul dumnezeiesc este oferit lumii prin împărțire. Mulțimilor din evanghelia din această duminică le sunt împărțite spre a fi hrănite pâinile și peștii. Și este o împărțire echitabilă. Sățioasă. O dovedesc cele douăsprezece coșuri de firimituri ce pun în lumină modul în care hrănirea este, de fapt, o împărțire solară a lui Hristos, trupească și sufletească, care umple cu lumina dumnezeirii Sale deplin și de fiecare dată întreaga făptură.
Înmulțirea pâinii și peștilor, așadar, relevă modul dinamic prin care Hristos este permanent prezent în lume. Faptul că se dăruiește necontenit ca hrană generatoare de viață, împlinire, pace și iubire jertfelnică, fără a agonisi pentru El câtuși de puțin din toate acestea. Este doar una dintre nenumăratele moduri minunate pe care lumea le experimentează ca minuni dumnezeiești prin intermediul cărora i se relevă Dumnezeu ca izvor al vieții.