când plouă
reproșez stropilor de ploaie
că mi-au plagiat modul în care
inconștient
mi-arunc gândurile pe hârtie

când nu plouă
îi simt cum stau ascunși pe undeva
în cuprinsul foii albe
ca și când pământul ar trebui trezit din mahmureală

alteori
cenușiu și rece
când plouă
lumea suspină a toamnă
peste frunze ruginii îndes litere mici
cum ar fi plânsul pe ascuns
la apus
când nu plouă
stau cărțile uitate și despletite
se răsfiră paginile bătute de vânt
năzdrăvanul le intră pe sub poale

dar plouă de când lumea! plouă de când lumea!
tu ești plagiatorul, nu ploaia!

eu sunt dinainte de lume
de aceea port în mine nimicul
și nu descopăr
eu așa scriu
din aduceri aminte