(Fiicei mele Teodora, bilețelul pe care nu i l -am dat, încă)

Poate că e prea devreme
să- mi trag viața pe dreapta
aş putea continua
mersul
de dragul fiicei mele Teodora
chiar dacă aş mai repara
câte ceva pe ici- colo
folosindu- mi rana ca pe o izoletă
meritul ar fi al ei şi al lui
Dumnezeu
care
îmi vor ciopli crucea
din ultima lacrimă rămasă necursă
numai că inima
răstignită
pe umbra aceluia care am fost
pulsează haotic
uneori
sare ìn față cu câte o bătaie pe secundă
în aglomerarea de bătăi
se naşte o altă lacrimà
ce-mi adânceşte rana in care
locuiesc de ceva vreme

tot ceea ce vreau e incă un răgaz
in care să pot
să- i spun fiicei mele
că am iubit- o de când
i- a zâmbit lui Dumnezeu
o iubesc şi o voi iubi
oricât de departe aş fi

nu nu voi capitula în fața morții
ci voi marşa cu inima
pusă în palme
la vedere
iar dacă va fi
să nu ajung la capăt
şi sângele din rană işi va mima
neputința
doar inima
imi va putea spune Adio...