lumânarea care arde peste zi
arde și așteaptă
ca pământul să se întoarcă pe-o rână
să pâlpâie în umbra soarelui
căci doar în umbră
flacăra-i lumină

de când ai aprins-o
lumânarea umblă după tine
ca un cățel întâlnit pe stradă
căruia i-ai dat din covrigul tău

se ține după tine
cu tot alaiul de morți nevăzuți
ce se poartă pe corabia dintre lumi
iar tu
ești doar un felinar
să le arăți unde este malul

dacă n-ar fi să fie depărtarea
unde să nu ajungă lumina lumânării
pe apele eternității v-ați regăsi
la vremea umbrelor tale
soarele ți s-ar așeza pe umeri
flacăra ta ar deveni tot mai palidă
iar tu te vei fi topit și
în loc de urme
flori de ceară ar rămâne
până când vor fi sorbite
de adâncul uitărilor