se ascundea în carnea ta
iar tu primeai să-i fii ascunzătoare
măcar pentru o clipă
mai mult decât ar fi durat un răsărit
fierbeai apa la foc mic
să tragi de timp
un joc în care te prindeai doar tu
celălalt zbura în spațiul său
în timpul de dincolo de prag
ușa a rămas închisă în urma sa

zburai și tu
dar niciodată mai departe de două străzi
în urmă fereastra a rămas deschisă

de câte ori plouă te uiți spre ușă
ce întâmplare ar fi să revină
să-i ștergi părul ud
să-i pregătești o cafea
la foc mic
i-ai asculta povestea
pregătindu-i haine uscate și
când ar fi să plece
ai ascunde umbrela


ce întâmplare
să treacă atâtea anotimpuri
o aripă ți-a căzut
privești locul
o altă aripă ruptă
două străzi mai încolo
nici nu-ți mai dorești să plouă