când pot să vreau să știu
că ieri nu-i azi și azi e doar târziu
că mâine a început deja și-acoperă sub praf
pe-o coală, într-un colț, cuvântul ce-a rămas
de alții mereu rostit, de mine niciodată spus
păstrat să-l am, drept pansament l-am pus
pe rană și-am crezut, într-un fel naiv,
c-ar fi să fie azi în ieri, oricum, ar fi tardiv
pentru acest ritual cu rost de vindecare
s-ascundă o cicatrice atât de mare

cum ar fi să știu că vreau și pot
rădăcina timpului s-o scot
fructul să i-l fac o pastă
azi pe mâine să-l primească...