deschizi poarta și te întrebi de ce au nevoie oamenii de porți
și de garduri
câtă risipă cu aceste construcții peste care oricum păsările zboară,
pe care pisicile se cațără și, dacă ți-ai dori, chiar și tu ai putea face asta
să zbori, să te cațeri
ce mare scofală
au ridicat ziduri peste care au montat lemn, sau fier, sau pietre,
doar ca să pară că, dincolo de ele,
lumile pot sta departe una de cealaltă
au montat porți automatizate ca și când între stradă și casă ar exista un portal
doar că au uitat de scârțâitul acela care,
pe vremea când încă mai trăgeai de limbă focul din vatră
și pe motan de musteți,
te umplea de fiorul bucuriei de a fi
de a fi copilul care strigă
- mami, mami...a venit tati!
așa îți știai locul de drum bun când, la plecare,
poarta se împotrivea dorului, dar acesta tot intra în curte peste tine
la sosire, când toate grijile fugeau dincolo de gard,
ca orătăniile care scapă în stradă
atunci când găsesc poarta deschisă


după ce ai decis că problema gardurilor și a porților este lămurită,
chiar dacă n-ai ajuns la nici o concluzie,
ridici privirea să vezi cerul
ceva de acolo te-a însoțit pe drum
când te uitai la garduri, la porți, la păsările
care zburau peste ele,
și te mângâia pe ceafă, atât de plăcut încât
ți-ai luat căciula de pe cap
ca să ți se pară mai intimă atingerea aceea
și, cum relația a căpătat nuanțe delicate,
un gest minim ai considerat că ar fi necesar
cât să vă priviți unul pe celălalt, tu și soarele
fără porți ori garduri între voi
doar un cer cuminte

azi este zi când scoți la poartă gunoiul
dacă n-ai avea gard și poartă ți-ar rămâne gunoiul
notezi asta
cât de simplu este să scapi de ceea ce nu îți mai folosește
mașina aia, în care se golesc tomberoanele, are plisc de pelican, pare că înghite totul pe nemestecate
te gândești că ai avea atâtea de aruncat
lucruri mărunte pe care n-ai putut să le dai de mâncare pelicanului
poate d'aia ne aruncăm unul altuia, pe furiș, lucrurile
nefolosite
de mâine mă apuc să fac ordine
îți spui
sau poate că sâmbătă

parcul are și el două porți, are și gard
pe alee pășești
care intră
care iese, te întrebi
în fiecare zi, cam în același loc, te intersectezi cu ea
și lasă în urma ei același parfum
pe care îl inspiri lacom, să nu se risipească nimic
sunt lucruri pe care n-ai cum să le arunci
îți spui
în timp ce-o privești cum iese pe poarta larg deschisă