o așteptare pe bancă, în fața porții,
trecătorilor le răspunzi la binețe
ei se duc îmbrăcați în pânze albe,
în mâini, fiecare își poartă cheia

compui tăcerea
nu vrei să tulburi povestea pașilor care sărută cărarea
privirilor care îmbrățișează zarea le cauți trecutul,
fiecare pas îl îngroapă

să mori nu știi, să trăiești doar înveți,
să trăiești nu știi, cum să mori ai să înveți,
cuvintele se răstoarnă sub boltă
fără să se prindă în dans
ecouri înghețate îți cad peste umeri în cioburi

pășești cu grijă pe drumul mărginit
și porți în desagă sămânța pe care o vei sădi
și vei aduna sămânța care ți se va dărui
dincolo este câmpul cu rod,
primești doar ce ai semănat

viața este un travaliu prelungit la capătul căruia se naște moartea;
o porți în tine pe drum, crește în tine flămândă,
se hrănește cu a ta soartă
și vrea doar să fie

obosit,
vei săruta tot ce-ai purtat în tine,
apoi vei dormi adânc, timp de o clipă,
cât să îți revezi povestea