ea era o femeie frumoasă în oglindă
se pieptăna doar cu degetele subțiri
își mângâia capul și trecea peste tâmple
ca o salcie care mătură zăpada
ușor, ca și cum ar fi șters praful invizbil
peste fruntea ei se frângeau razele și rămânea o ploaie
ca făina de aur plutind în jurul ei

dar orice om de pe stradă o vedea urâtă
era urâtă în toate pozele care i se făceau
diformă, cu buzele ca vinul greu
cu ochii de căprioară ucisă
mai urâtă și mai noduroasă decât gutuile
schimonosită și tristă și uscată
dar ei nu îi păsa și nu avea habar că lumea
o vedea așa urâtă

locuia singură
și nimeni nu dormise cu ea de când era copil
nimeni nu o dezbrăcase
dar într-o zi a venit o altă femeie la ea
să o spele și să o îngrijească
fiindcă ea aproape orbise și avea nevoie de ajutor
stăteau amândouă în fața oglinzii din baie
și apoi femeia străină a țipat brusc
fiindcă o văzuse pe cea din oglindă, frumoasă și limpede
ca gheața străpunsă de soare