cu fitilul arzând într-o tigvă din care iese fumul zilei de ieri
pe coșuri fragile din carne și oase
(ori din ce sunt?)
chiar și moș crăciun s-ar umple de funingine în tentativa de a coborî pe ele
mai bine să urc
de câte ori cobor obiectele se fac mari
mi se șifonează rochiile
și mă umplu de praf
am zis să nu-mi fie frică
acum sufletul seamănă cu un papagal scăpat din colivie
nu mai trebuie să aleagă bilete despre soartă
tu mă veghezi ca întotdeauna/mamă
îmi spui basme
mă înfășori în prezumții de nevinovăție
dar nu mă apără nimic
îmi scapă paharul din mână
vinul se scurge pe podea într-un pârâiaș neguros
unde mi se-neacă tot curajul
am zis să nu-mi fie frică
strategia mănușii înghetând odată cu
degetele
mă învârt în jurul umbrei mele
ca un sfredel în jurul unui fir de păianjen
am zis să nu-mi fie frică
s-o privesc în ochi dar nu știu dacă are ochi
și dacă nu are în ce s-o privesc
poate că are gură mare să-i număr dinții lipsă
și colții rămași poate labele ei sunt căptușite cu
un cașmir nu voi mai tremura în ele
dar dacă nu are gură nici labe căptușite
ci doar cange metalice uruind asemenea morilor de apă
când rămân fără apă și macină aerul
o să-mi pârjolească focul prin oase
din făina lor se vor coace pâinici
pentru foamea cine știe cui
nimeni nu i-a făcut portretul-robot
nu este dată în urmărire generală
semne particulare nu cred să aibă
cei care au avut ghinionul s-o vadă
și-au tras obloanele
au încercat să scape urcând pe frânghia rugii
unii s-au înălțat dar nu destul
i-au purtat ploile nu se știe unde
despre alții
se spune că s-au transformat în biserici și când plâng icoanele
nu e un miracol e plânsul lor
celor mai mulți le-a pierit graiul
li s-au ponosit hainele
s-au stafidit și s-au amestecat cu bojii
am zis să nu-mi fie frică
să mă concentrez
la chimie când se combină două substanțe
din reacția lor se naște ceva nou
poate că frica este tot o chimie și nu un labirint
pe unde te cauți fără succes